Câți bani primește Melinda Gates după divorț. Prima zi

06 Mai 2021, 10:18
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
06 Mai 2021, 10:18 // Au Bani //  MD Bani

O companie de investiții fondată de Bill Gates din profiturile de la Microsoft a transferat acțiuni în valoare de peste 1,8 miliarde de dolari către Melinda Gates la o zi după anunțul divorțului dintre cei doi, potrivit site-ului Bloomberg, citează digi24.ro.

Melinda Gates deține acum 14,1 milioane de acțiuni la Canadian National Railway Co., în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, potrivit datelor Comisiei de Valori Mobiliare și schimb, valabile la 3 mai.

Cascade Investment i-a transferat, de asemenea, 2,94 de milioane de acțiuni la AutoNation Inc., în valoare de 309 milioane de dolari.

Prin Cascade Investment, Bill Gates investește în imobiliare, energie și Horeca și deține acțiuni la zeci de companii publice, printre care Deere & Co. sau Republic Services Inc.
De asemenea, Bill și Melinda Gates se numără printre cei mai mari deținători de terenuri din SUA.

Averea cuplului Gates este de 145,4 miliarde de dolari, potrivit indexului Bloomberg Billionaires.

Bill şi Melinda Gates au anunţat pe 3 mai că vor divorţa, după 27 de ani de căsnicie. Cei doi vor continua să colaboreze în cadrul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates.

„După ce ne-am gândit multă vreme şi după ce am încercat totul pentru ca relaţia noastră să meargă mai departe, am decis să punem capăt mariajului. Nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu”, se arată într-o declaraţie comună, postată de cei doi pe conturile personale de Twitter.

Ei nu au semnat niciodată un acord prenupțial, dar au un „contract de separare”, care stipulează modul în care își vor împărți averea în caz de divorț, potrivit Business Insider, care citează TMZ.

17 Apr. 2026, 14:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
17 Apr. 2026, 14:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Sistemul de asigurări sociale a acumulat un surplus de peste 1,2 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2026, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale.

În total, în buget au intrat 14,38 miliarde de lei, adică circa 28% din planul anual. Contribuțiile de asigurări sociale au adus 7,01 miliarde de lei, în creștere cu 608,8 milioane de lei sau 9,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Alte venituri au însumat 246,1 milioane de lei, dintre care cea mai mare parte, adică 243,8 milioane de lei, provine din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor IT, în creștere cu 29,9% față de anul trecut.

În același timp, transferurile de la bugetul de stat au constituit 7,12 miliarde de lei. Din această sumă, 4,66 miliarde de lei au fost direcționate pentru plata prestațiilor sociale, iar 2,45 miliarde de lei  s-au folosit pentru acoperirea deficitului de venituri proprii.

Cheltuielile totale au ajuns la 13,14 miliarde de lei, în creștere cu 767,6 milioane de lei sau 6,2% față de perioada similară a anului trecut, majoritatea fiind alocate pentru pensii și alte prestații sociale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!