Cea mai mare companie petrolieră din lume a obținut un profit record în 2022

13 Mart. 2023, 11:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
13 Mart. 2023, 11:29 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Grupul petrolier saudit Aramco anunță o creştere de 46% a profitului net în 2022, comparativ cu 2021, graţie creşterii cotaţiilor petrolului ca urmare a războiului din Ucraina, ceea ce a impulsionat economia celui mai mare exportator mondial de ţiţei, transmite AFP.

Aramco a precizat că în 2022 a realizat un profit net record de 161,1 miliarde de dolari, în creştere cu 46% comparativ cu un rezultat net de 110 miliarde de dolari în 2021. Comparativ, în 2019 gigantul petrolier saudit a realizat un profit net de 88,2 miliarde de dolari, înainte ca pandemia de coronavirus să afecteze pieţele şi să provoace pierderi considerabile pentru sectorul petrolier şi al aviaţiei.

Profitul record raportat de Aramco vine după rezultatele comparabile anunţate în luna februarie de alţi mari producători de petrol precum BP, Shell, Exxon Mobil şi Chevron, care au postat cu toţii profituri record pentru anul trecut.

Veniturile Aramco, companie deţinută în mare parte de statul saudit, au alimentat economia regatului din Golful Persic, al cărui Produs Intern Brut a crescut cu 8,7% în 2022, potrivit estimărilor oficiale, ceea ce reprezintă cel mai ridicat ritm de creştere economică din rândul statelor G20.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Dec. 2025, 11:20
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Dec. 2025, 11:20 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Atacurile efectuate de Ucraina asupra tancurilor petroliere rusești și asupra infrastructurii portuare din Marea Neagră au provocat o creștere a costurilor de asigurare pentru navele comerciale din regiune. Potrivit Financial Times, în ultima lună tarifele de asigurare pentru riscuri de război au crescut de trei ori, iar brokerii avertizează că majorările vor continua.

Marcus Baker, reprezentant al companiei de brokeraj Marsh, a declarat pentru FT că polițele de asigurare împotriva riscurilor militare au urcat de la 0,25–0,3% din valoarea navei la începutul lunii noiembrie, până la 0,5–0,75% în această săptămână, ceea ce reprezintă un salt total de 250%.

Cea mai abruptă majorare se observă în zonele rusești ale Mării Negre, aflate la graniță cu Ucraina, Georgia și Turcia. Tarifele au crescut în special pentru tancurile petroliere operate de companii rusești și pentru navele tip bulk carrier care transportă mărfuri vrac, precum cerealele.

Brokerii spun că escaladarea conflictului și riscurile tot mai mari pentru navigația comercială determină companiile de asigurări să majoreze masiv prețurile, într-o piață care deja era tensionată.

„Rusia va continua să intensifice situația din Ucraina, așa că este foarte probabil să vedem noi creșteri ale prețurilor în regiune și dincolo de ea”, avertizează Baker.

Creșterea costurilor de asigurare ar putea afecta rutele comerciale, exporturile de cereale și transporturile de petrol din zona Mării Negre, amplificând presiunile asupra piețelor globale de energie și materii prime.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII