Ceban explică de ce s-a inflamat Gazprom: Temperaturile ridicate de afară au lăsat o parte din gaz în conducte

23 Nov. 2022, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Nov. 2022, 11:44 // Actual //  bani.md

În prima jumătate a lunii noiembrie, diferența dintre volumele de gaze nominalizate și cele măsurate, reflectate fost semnificativă, întrucât temperatura medie exterioară înregistrată a fost peste norma meteorologică specifică acestei perioade a anului, ceea ce a dus la demararea mai târzie a sezonului de încălzire decât de obicei, susține președintele Moldovagaz, Vadim Ceban.

„În consecință, ținând cont de faptul că SA „Moldovagaz” nu a avut posibilitatea de înmagazinare a volumului de gaze neprelevat de consumatorii țării în prima jumătate a lunii noiembrie, iar refuzarea la aceste cantități, în condițiile livrărilor limitate de gaze de la SAP „Gazprom” în proporție de 51% din volumul prevăzut de contract, ar însemna crearea unui deficit de nerecuperat pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, o anumită cantitate a gazelor a rămas temporar neprelevată în rețelele Operatorului Sistemului de Transport al Ucrainei, fiind reflectat pe OBA ale PI „Alexeevka” și „Grebeniky”, a punctat Ceban.

Într-un comunicat de presă gigantul rus acuza Ucraina de furtul gazului destinat Republicii Moldova. „O parte din gazul destinat Republicii Moldova rămâne în Ucraina și că din data de 28 noiembrie va reduce livările către Republica Moldova”.

În dimineața zilei de 22 noiembrie, Secretarul de stat, Constantin Borosan declara că pentru luna decembrie Gazprom a păstrat același volmul de gaz livrat Republicii Moldova – 5,7 mil. metri cubi/zi fără să fie solicitate capacități suplimentare.

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!