Cei mai importanți opozanți ai lui Putin au dispărut din închisori. Kremlinul ar pregăti un schimb cu Occidentul 

31 Iul. 2024, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
31 Iul. 2024, 11:37 // Slider //  Soroceanu Olga

Cinci dintre cei mai proeminenți deținuți politici ruși, împreună cu un bărbat ruso-german condamnat și încarcerat pentru trădare, au fost transferați în locații necunoscute. Transferurile au avut loc în ultimele zile și au stârnit o serie de speculații privind un posibil schimb iminent de prizonieri, conform agențiilor AFP și DPA, transmite antena3.ro.

În general, în Rusia, procesul de transfer al deținuților după condamnare către locurile de executare a pedepselor se desfășoară în mod opac, iar adesea durează săptămâni până când se află unde au fost trimiși. Dar faptul că șase opozanți încarcerați în diferite penitenciare sunt transferați în aceeași perioadă este neobișnuit, notează AFP.

Anumiți observatori sugerează că ar putea fi vorba de un schimb de deținuți, în special între opozanți ruși și cetățeni americani încarcerați în Rusia.

Tatiana Stanovaia, un politolog independent în exil, a declarat pe Telegram că „se pare că suntem pe punctul de a asista la un schimb foarte important (nu doar cu americanii)”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze subiectul, conform publicației Vedomosti.

SUA și Rusia au confirmat că discută despre un potențial schimb de prizonieri care l-ar implica pe jurnalistul american Evan Gershkovich, condamnat recent la 16 ani de închisoare pentru spionaj, fapt care a generat indignare la Casa Albă.

De asemenea, președintele Vladimir Putin a lăsat să se înțeleagă că ar dori eliberarea lui Vadim Krasikov, un rus încarcerat în Germania pentru uciderea, la ordinul Moscovei, a unui fost lider rebel cecen.

Cine sunt opozanții care au „dispărut” în sistemul penitenciar rus

Echipa lui Ilia Iașin, condamnat la sfârșitul anului 2022 la opt ani și jumătate de închisoare pentru denunțarea crimelor comise de Moscova în Ucraina, a anunțat marți pe Telegram că acesta ar fi „dispărut” din închisoarea unde își ispășea pedeapsa în regiunea Smolensk. Conform apropiaților săi, Iașin ar fi în drum „spre o destinație necunoscută”.

De asemenea, organizația neguvernamentală Memorial a raportat luni că Oleg Orlov, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru criticile aduse agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, „s-ar fi volatilizat” dintr-un centru de detenție provizoriu din Sizran, în regiunea Samara.

Ksenia Fadeieva și Lilia Ceanîșeva, două susținătoare ale opozantului decedat Aleksei Navalnîi, care au fost condamnate la nouă ani, respectiv nouă ani și jumătate pentru „extremism”, au fost de asemenea scoase din locurile lor de detenție.

Soțul Liliei Ceanîșeva, Almaz Gatin, a declarat luni pe X (fostă Twitter) că administrația penitenciarului din Berezniki, în care aceasta își ispășea pedeapsa, l-a informat că soția sa a părăsit instituția pe 26 iulie, fără a oferi detalii despre locul în care se află acum.

În privința Kseniei Fadeieva, grupul său de sprijin a anunțat luni pe Telegram că avocatul ei a fost informat despre eliberarea acesteia dintr-o colonie penitenciară din regiunea Novosibirsk, din Siberia occidentală.

Tot prin intermediul Telegram, grupul de susținere al artistei Aleksandra Skocilenko, condamnată la șapte ani de închisoare pentru o acțiune pacifistă, a declarat că aceasta a fost mutată dintr-un centru de detenție provizorie din Sankt-Petersburg, fiind probabil îndreptată spre Moscova.

De asemenea, Kevin Lik, un tânăr cu cetățenie rusă și germană, găsit vinovat de trădare, a fost transferat și el din colonia penitenciară în care se afla, conform platformei media independente SotaVision.

Presa internațională amintește că cel mai proeminent opozant al regimului Putin, Aleksei Navalnîi, a decedat în condiţii neelucidate complet în februarie 2024, într-o închisoare de înaltă securitate din regiunea arctică, după ce a fost supus unor condiţii de detenţie extrem de dure.

08 Aug. 2026, 15:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovenii care aleg Bulgaria drept destinație de vacanță sau tranzitează această țară în drum spre Grecia vor trebui să se obișnuiască cu o nouă schimbare. Bulgaria încheie perioada în care comercianții erau obligați să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro, iar de la 9 august prețurile oficiale vor fi indicate doar în moneda unică europeană.

Perioada de afișare dublă a prețurilor se încheie sâmbătă, 8 august. Măsura fusese introdusă temporar pentru a-i ajuta pe consumatori să se adapteze după trecerea Bulgariei la euro și pentru a limita eventualele scumpiri nejustificate.

Astfel, din data 9 august, magazinele, restaurantele și prestatorii de servicii vor fi obligați să indice prețurile și sumele de plată în euro. Comercianții vor putea păstra și echivalentul în leva, însă doar cu caracter informativ, potrivit presei bulgare.

Schimbarea este relevantă și pentru cetățenii Republicii Moldova, în condițiile în care Bulgaria este una dintre destinațiile turistice populare în sezonul estival, dar și principala țară de tranzit pentru moldovenii care călătoresc cu automobilul spre nordul Greciei, Halkidiki, Thassos sau către porturile de unde se poate ajunge pe insulele grecești.

Rata oficială de conversie rămâne fixă la 1 euro pentru 1,95583 leva. Astfel, un produs care anterior costa aproximativ 20 de leva va fi afișat la circa 10,23 euro, iar unul de 100 de leva – la aproximativ 51,13 euro.

Autoritățile bulgare precizează că dispariția obligației de afișare dublă nu înseamnă că toate meniurile, cataloagele sau broșurile trebuie înlocuite imediat. Materialele existente vor putea fi folosite în continuare, cu condiția ca suma în euro să fie prezentată clar drept prețul care trebuie achitat, iar cea în leva să aibă doar caracter informativ.

În același timp, controalele asupra comercianților vor continua. Autoritățile vor monitoriza eventualele conversii incorecte, practicile comerciale neloiale și majorările nejustificate ale prețurilor.

De la introducerea euro, autoritățile bulgare au aplicat circa 1.550 de amenzi și aproximativ 700 de alte sancțiuni în baza legislației privind trecerea la moneda unică, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 1,8 milioane de euro.

Leva nu devine însă inutilizabilă pentru cei care mai dețin numerar în vechea monedă. Băncile comerciale din Bulgaria vor continua să schimbe leva în euro până la 31 decembrie 2026, iar Banca Națională a Bulgariei va efectua schimbul gratuit, fără limită de sumă și fără termen-limită.

Trecerea la afișarea exclusivă în euro va deveni vizibilă treptat în magazine și pe platformele online. METRO Bulgaria a anunțat că va elimina prețurile în leva din 9 august, iar Billa Bulgaria va face același lucru începând cu 10 august.