Cei mai mari băutori din lume! Pe ce loc sunt moldovenii și cât alcool consumă

04 Iul. 2023, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iul. 2023, 17:27 // Actual //  bani.md

Republica Moldova ocupă locul 54 în topul statelor după consumul de alcool pe cap de locutor dintr-un top de 189 de țări, realizat de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA). Moldovenii consumă în medie 7,4 litri de alcool per cap de locuitor.

Insulele Cook, o ţară insulară situată în Pacificul de Sud, conduce lista, cu o persoană care consumă în medie aproximativ 13 litri de alcool pur pe an – adică mai mult de 100 de pahare cu vin. Insulele Cook au aproximativ 17.500 de persoane, iar economia sa este centrată pe turism. Datele CIA spun că peste jumătate din alcoolul pe care îl consumă locuitorii Insulelor Cook provine din băuturi spirtoase, precum vodca, whisky, gin şi rom.

Marea Britanie a intrat în top 25, ocupând locul 24 din 189, în timp ce SUA a ocupat locul 35.

Trei dintre ţările din top cinci se află în Europa de Est, patria vodcii, care are unele dintre cele mai ridicate rate de alcoolism.

Mai mult de unul din 10 bărbaţi din Letonia şi Lituania, de exemplu, sunt dependenţi de alcool.

Austria, unde vârsta legală pentru consumul de alcool este de 16 ani, a încheiat topul primelor cinci ţări, are, de asemenea, o cultură puternică a berii.

Europa are cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor dintre toate continentele din lume, a declarat OMS. Potrivit datelor din 2021 ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), britanicii consumă în medie în fiecare săptămână aproximativ 4,4 halbe de bere sau 2,3 sticle de vin.

De asemenea, europenii tind să bea mai mult decât majoritatea celorlalte naţiuni, 51% din tot alcoolul consumat în ţară fiind consumat de către băutorii înrăiţi – definiţi de OCDE ca fiind cei care beau două halbe pentru bărbaţi sau o halbă de bere pentru femei pe zi.

În SUA, 213 milioane de persoane cu vârste de 18 ani şi peste au declarat că au consumat alcool la un moment dat în viaţa lor, potrivit National Survey on Drug Use and Health (NSDUH) din 2021.

Pe ultimele locuri din lista CIA, la egalitate cu 0 litri pe an, se află Bangladesh, Kuweit, Mauritania, Arabia Saudită şi Somalia.

În Bangladesh, consumul sau vânzarea de alcool era interzisă în momentul publicării datelor CIA din motive religioase. Cu toate acestea, anul trecut, ţara şi-a relaxat legile pentru a permite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Iul. 2026, 11:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iul. 2026, 11:17 // Actual //  Ursu Victor

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a reacționat la dezvăluirile fostului secretar de stat al Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu. Într-un comentariu la postarea de pe Facebook, acesta a criticat modul în care aceasta susține că a fost înlăturată din funcție și că în locul acesteia ar urma să vină Carolina Novac.

Tănase afirmă că episodul în care Pereteatcu spune că i-au fost prezentate simultan o cerere de demisie și un ordin de eliberare din funcție „spune totul despre felul în care unii înțeleg legalitatea în administrația publică”.

„Demisia este un act unilateral de voință al salariatului. Eliberarea din funcție este un act al angajatorului, care trebuie să-și asume răspunderea pentru decizia luată și pentru temeiul ei legal. Cele două nu pot coexista”, a scris fostul magistrat.

Alexandru Tănase susține că s-ar îndoi că această practică ar fi fost inițiativa funcționarilor din Cancelaria de Stat, apreciind că este „mai degrabă de presupus” că aceștia au executat instrucțiuni primite din altă parte.

Totodată, fostul președinte al Curții Constituționale afirmă că scopul ar fi fost eliberarea postului pentru numirea actualului secretar de stat Carolina Novac.

În încheiere, Tănase califică situația drept un exemplu relevant pentru modul în care funcționează statul de drept în Republica Moldova.

Fostul secretar de stat al Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, susține că a fost înlăturată din funcție din motive politice, deși nu i-au fost reproșate probleme de integritate sau deficiențe profesionale. Într-o postare publicată pe Facebook, aceasta afirmă că ministrul Energiei i-ar fi spus că „liderii de partid au insistat” asupra plecării sale și ar fi invocat inclusiv numele președintelui PAS, Igor Grosu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!