Cel mai valoros ”produs moldovenesc” care a umflat valoarea exporturilor

14 Dec. 2023, 10:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2023, 10:27 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova se confruntă cu o scădere semnificativă a exporturilor în trimestrul III al acestui an, marcând o continuare a declinului observat în trimestrul II. Potrivit datelor recente, volumul exporturilor a înregistrat o diminuare de 258 milioane USD, trecând de la 4,34 miliarde USD la 4,07 miliarde USD, constată economistul Veaceslav Ioniță

Această scădere surprinzătoare, potrivit lui Ioniță, este în mare parte atribuită unui factor neașteptat, care, pentru o înțelegere mai profundă, necesită o privire mai atentă la evoluția comerțului exterior al Moldovei în ultimii ani. În 2021-2022, exporturile țării au cunoscut o creștere spectaculoasă de 75%, atingând peste 4,3 miliarde USD, în principal datorită unei producții agricole record în 2021 și a condițiilor favorabile ale prețurilor. De asemenea, războiul din Ucraina a generat fluxuri masive de mărfuri, alimentând o creștere fără precedent.

Cu toate acestea, se pare că economia moldovenească a început să dea semne de îngrijorare încă din trimestrul II al anului 2022. Deși formal exporturile continuau să crească, scăderea exporturilor reale a început să fie evidentă, iar această tendință s-a accentuat în trimestrul III.

Analistul economic subliniază că această scădere a fost mascată în principal de creșterea puternică a relațiilor comerciale cu Ucraina, generate exclusiv de războiul din zonă. Cu toate acestea, fenomenul a fost de fapt o iluzie de bunăstare, deoarece exporturile cu adevărat au început să scadă, în special exporturile de produse petroliere.

Exportul de produse petroliere a devenit o componentă semnificativă a economiei moldovenești, atingând un nivel de 680 milioane USD.

„Trebuie să urmărim exporturile la noul ”produs moldovenesc”, petrolul. Da, ați auzit bine, Moldova în prezent este un mare exportator de produse petroliere. Nu zic, am exportat noi mereu produse petroliere, doar că volumul lor era de 10-15 milioane USD anual, iar acum am ajuns la 680 milioane USD. Evident tot acest ”export” mergea spre Ucraina și a contribuit puternic la creșterea spectaculoasă a exporturilor noastre. Însă din motive pe care încă nu am reușit să le descopăr în trimestrul II, am înregistrat o scădere puternică a exporturilor de produse petroliere, cea ce a diminuat valoarea anuală de export cu produse petroliere cu circa 150 milioane USD, până la 530 milioane USD. De fapt scăderea exporturilor cu produse petroliere a fost factorul de bază, care vizibil a diminuat exporturile noastre. Formal vorbind, deoarece dacă să vorbim real, exporturile noastre scad deja de un an de zile și noi doar acum am observat aceasta”, conchide economistul Veaceslav Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.