CFM vrea să scoată la vânzare aproximativ 100 de locomotive: Ne-ar plăcea dacă metalurgienii ucraineni ar arăta interes

20 Aug. 2021, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Aug. 2021, 16:12 // Actual //  MD Bani

Noua conducere a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” planifică să scoată la vânzare circa 100 de locomotive vechi. Despre aceasta a anunțat șeful instituției, Oleg Tofilat, într-un interviu oferit pentru portalul Rail.insider.

Tofilat susține că s-a ajuns la această idee, pe motiv că starea locomotivelor lasă de dorit, mai cu seamă că acestea nu au fost puse în circulație de mai bine de 25 de ani.

„Planurile noastre includ o vânzare la scară largă de fier vechi. În prezent pregătim spre vânzare primul lot de 1,4 mii tone. În plus, avem aproximativ 100 de locomotive care nu funcționează de peste 25 de ani. Probabil că le vom scoate și pe ele la vânzare, sub formă de material rulant cu o durată de viaţă expirată. Ne-ar plăcea dacă metalurgienii ucraineni ar arăta interes pentru această ofertă”, a precizat Tofilat.

Realitatea.md l-a contactat telefonic pe șeful CFM, Oleg Tofilat, însă acesta nu a răspuns la apeluri.

Locomotivele vechi și nefuncționale nu este singura problemă a întreprinderii de stat. Anterior Comisia parlamentară care a investigat situația de la CFM a constatat că în ultimii zece ani întreprinderea a fost prejudiciată de circa un miliard de lei. Cifra datoriilor întreprinderii este de 837 de milioane de lei, dintre care 164 de milioane sunt restanțele la salarii.

În cele din urmă, CFM a anunțat că a găsit „soluția perfectă” pentru a achita angajaților instituției restanțele salariale. Mai exact, aceștia propun moldovenilor să ia credite bancare în loc de salariu, iar întreprinderea să achite doar dobânda în locul lor.

15 Iun. 2026, 15:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Iun. 2026, 15:31 // Actual //  Ursu Victor

Datele publicate de Biroul Național de Statistică pentru primul trimestru al anului 2026 arată o realitate care nu poate fi ascunsă în spatele unei cifre pozitive. Da, PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu 0,4%. Dar atunci când privești în profunzime structura acestei creșteri, imaginea este mult mai puțin optimistă, susține economistul Marin Gospodarenco.

Potrivit economistului, în primul rând, valoarea adăugată brută pe economie a scăzut cu 0,1%. Cu alte cuvinte, economia reală nu a produs mai mult decât anul trecut. Creșterea PIB-ului a fost susținută inclusiv de majorarea impozitelor nete pe produse, ceea ce înseamnă că statistic avem o economie pe plus, însă fără o expansiune semnificativă a activității productive.

„Mai îngrijorătoare este situația investițiilor. Formarea brută de capital a avut o contribuție negativă de 3,9 puncte procentuale la evoluția PIB. Acesta este probabil cel mai important semnal de alarmă din raport. O economie poate supraviețui o perioadă bazându-se pe consum, dar nu poate construi prosperitate pe termen lung fără investiții în capacități de producție, tehnologii noi și infrastructură”, a puncta Gospodarenco.

Declinul unor sectoare-cheie confirmă această problemă. Construcțiile au scăzut cu 12,9%, tranzacțiile imobiliare cu 7,8%, iar sectorul informațiilor și comunicațiilor cu 8,1%. În special reculul IT-ului și al comunicațiilor este îngrijorător, deoarece acesta este unul dintre puținele domenii capabile să genereze productivitate ridicată, exporturi și salarii competitive.

Există și vești bune, după cum spune Gospodarenco: „Industria prelucrătoare a crescut cu 6,1%, transporturile cu 6,6%, iar exporturile de bunuri și servicii au avansat cu 10,8%. Aceste sectoare au împiedicat economia să intre în stagnare sau chiar în teritoriu negativ”.

„Problema este că Moldova continuă să consume mai mult decât investește. Iar atunci când investițiile scad, iar sectoarele cu valoare adăugată înaltă încetinesc, perspectivele de convergență cu economiile europene devin mai îndepărtate.

„O creștere economică de 0,4% nu este o criză. Dar nici nu este un motiv de satisfacție. Este mai degrabă un semnal că actualul model de dezvoltare își atinge limitele și că economia are nevoie de un nou impuls bazat pe investiții, productivitate și competitivitate, nu doar pe consum”, a spus Gospodarenco.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!