China închide porturile pentru flota „de umbră” a Kremlinului: Lovitură dură pentru petrolul rusesc

08 Ian. 2025, 10:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Ian. 2025, 10:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

China a închis porturile petroliere cheie din estul țării pentru petrolierele aflate pe listele de sancțiuni ale Statelor Unite, conform unor surse din industrie citate de Reuters.

Grupul portuar Shandong, unul dintre cei mai mari operatori portuari din China, a anunțat restricțiile care vizează petrolierele sancționate, ce transportă țiței din Rusia, Iran și Venezuela. Începând de luni, 6 ianuarie, acestor nave le este interzis să acosteze, să descarce sau să beneficieze de alte servicii portuare în porturile din provincia Shandong, o regiune industrială majoră, clasată pe locul trei în China după PIB.

Anul trecut, prin porturile din Shandong, care deservesc numeroase rafinării independente, au fost importate 1,74 milioane de barili pe zi, reprezentând aproape o cincime din totalul importurilor de petrol ale Chinei. Restricțiile vor afecta inclusiv portul Qingdao, al cincilea cel mai mare port din China, precum și porturile Rizhao și Yantai. Conform surselor Reuters, aceste măsuri ar putea încetini semnificativ importurile de petrol supus sancțiunilor.

Potrivit analistului Michelle Wiese Bockmann de la Lloyd’s List Intelligence, flota „de umbră” activă, utilizată pentru transportul petrolului în ciuda sancțiunilor, numără 669 de petroliere. Dintre acestea, aproximativ 250-300 de nave transportă frecvent barili din Rusia, fără a include petrolierele operate de Sovcomflot, companie rusească aflată sub sancțiuni occidentale.

La finalul anului 2024, SUA, Regatul Unit și Uniunea Europeană au inclus în listele lor de sancțiuni aproximativ 180 de petroliere care transportau petrol rusesc, încălcând plafoanele de preț impuse (60 de dolari pe baril). Bloomberg a raportat că peste 100 dintre aceste nave au fost nevoite să rămână ancorate și nu mai efectuează transporturi din Rusia.

Un nou val de sancțiuni împotriva flotei „de umbră” ar putea veni din partea administrației lui Joe Biden, care, conform The Washington Post, plănuiește să adauge alte 100 de nave pe listele negre. De asemenea, se discută măsuri precum un embargo complet asupra petrolului rusesc și retragerea licențelor pentru tranzacțiile legate de comerțul cu petrol și gaze, inclusiv pentru băncile rusești sancționate, precum Sberbank, VTB și Alfa-Bank.

Aceste măsuri reprezintă un nou obstacol major pentru exporturile de petrol ale Rusiei, intensificând presiunea economică asupra Kremlinului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:14 // Actual //  Ursu Victor

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!