Chișinăul îi strânge cu ușa pe separatiști și i-a notificat să renunțe la obligația taxelor vamale pentru fermieri

18 Ian. 2024, 11:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2024, 11:22 // Actual //  bani.md

Situația în regiunea transnistreană devine tot mai tensionată în urma informațiilor privind intenția de a impune proprietarii și persoanele ce prelucrează terenuri cu destinație agricolă din raionul Dubăsari la plăți vamale cu caracter ilegal. Subiectul a fost discutat la recenta reuniune în format 1+1 de la Tiraspol, iar Chișinăul a transmis un mesaj clar de dezaprobare.

Într-un comunicat emis de Biroul de Reintegrare de la Chișinău, se menționează că reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană a fost sesizat repetat pentru clarificarea poziției asupra acestui subiect. Chișinăul subliniază că a avut încredere că mesajul său a fost auzit și înțeles.

Mesajul Chișinăului este ferm, îndemnând Tiraspolul să renunțe la orice acțiuni cu caracter restrictiv care ar putea limita libera trecere către terenurile agricole din raionul Dubăsari, amplasate pe traseul Tiraspol-Camenca. Avertismentul menționează că astfel de acțiuni vor conduce doar la creșterea tensiunilor dintre cele două maluri.

În prezent, 15 agenți economici din comunele Cocieri, Molovata Nouă, Coșnița și Doroțcaia din raionul Dubăsari se confruntă cu probleme legate de stocarea a aproximativ 957 de tone de porumb, 776 de tone de floarea soarelui, 766 de tone de grâu și 50 de tone de orz în depozite de producții cerealiere situate pe traseul Tiraspol-Camenca. Chișinăul atrage atenția asupra riscului ca Tiraspolul să impună plăți vamale ilegale la trecerea prin infrastructura neautorizată a posturilor de control, subliniind că acest subiect va fi discutat în cadrul unei vizite planificate a vicepremierului pentru reintegrare în raionul Dubăsari, săptămâna viitoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII