Cine face jocurile pe piața importurilor românești de energie: Sateliții Rusiei din Germania, Austria, Bulgaria

09 Dec. 2022, 10:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Dec. 2022, 10:23 // Actual //  bani.md

Firme străine cu legături puternice cu Gazprom fac jocurile în importurile de gaze naturale ale României, care au contat pentru mai mult de 36,5%  din totalul consumului în august 2022, ultima lună pentru care Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis rapoarte, scrie spotmedia.ro.

Wiee România, încă deținută de Gazprom Schweiz AG deși practic controlată de statul german, a adus în România peste 55% din gazele de import în august. Gazprom Schweiz face parte din Gazprom Germania, aflat în plin proces de naționalizare.

Pe parcursul anului 2022, Wiee România a făcut uneori rocada în topul exportatorilor de gaze cu MET Austria Energy Trade (al doilea cel mai mare importator din august, cu 11,8%), e filiala din Austria a grupului MET  înregistrat în Elveția, cu originea în Ungaria.

Alte firme înregistrate în Elveția și în Bulgaria se numără printre importatorii relevanți de gaze și mulți furnizori străini importanți de gaze operează și pe piața angro de electricitate.

Așa, de pildă, pe piața angro de electricitate operează al treilea cel mai mare importator de gaze din august, Axpo Bulgaria EAD (cu 8,51%).

MET Romania Energy, o altă filială a grupului înregistrat în Elveția este pe lista ANRE a furnizorilor de electricitate „cu activitate pe piața cu amănuntul”.

Liderii importurilor de gaze în România

Wiee România a început anul cu 20% cotă de piața gazelor importate de România, a coborât până la 3,82% în aprilie – a doua lună de război al Rusiei în Ucraina, apoi la 1,02% în mai și la 0,7% în iunie, când activitatea sa a intrat în incertitudine, ca urmare a unor sancțiuni decise de grupul Gazprom, ca răspuns la sancțiunile UE aplicate Rusiei – dar a urmat o revenire spectaaculoasă în vară, când a ajuns chiar la 55% din importurile României de gaze, în luna august, după ce în luna iulie făcuse saltul de la 0.7% la 26,8%.

La rândul său, celălalt mare jucător pe piața importurilor României, MET Austria Energy Trade a fost în majoritatea timpului cel mai mare importator de gaze pentru România, cu excepția lunii august (cotă de 11,8%), când Wiee și-a marcat revenirea în forță cu acea pondere de 55%.

MET a contat în ianuarie cu peste 27% din importurile de gaze, în aprilie – cu aproape 20%, în luna mai – aproape 31%, iunie – peste 41%, iar în iulie (când Wiee a revenit pe piață) – aproape 32%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Aug. 2026, 17:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Aug. 2026, 17:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul energiei electrice pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) administrată de OPCOM, principala bursă de energie din România, rămâne la un nivel ridicat, în contextul în care Republica Moldova a anunțat un deficit de electricitate pentru seara de 4 august.

Potrivit datelor publicate de OPCOM, pentru ziua de livrare 5 august 2026, prețul mediu al energiei electrice (Base) este de 928,92 lei/MWh, echivalentul a aproximativ 183 euro/MWh.

În funcție de intervalul orar, prețurile sunt: Base (24 de ore): 928,92 lei/MWh (aprox. 183 euro/MWh), Peak (orele de consum ridicat): 765,81 lei/MWh (aprox. 151 euro/MWh), Off-Peak (orele de consum redus): 1.092,02 lei/MWh (aprox. 215 euro/MWh).

Pe piața pentru ziua următoare au fost tranzacționate aproximativ 37.716 MWh (37,7 GWh) de energie electrică.

În același timp, Centrul Național de Management al Crizelor a anunțat că sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va înregistra în această seară un deficit de 74 MWh în intervalul 21:00–22:00 și de 56 MWh între 22:00–23:00.