CineMADE în România: Filmul românesc „Lebensdorf”, duminică seara, în exclusivitate la RLIVE TV

14 Iun. 2024, 10:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Soroceanu Olga
14 Iun. 2024, 10:21 // Slider //  Soroceanu Olga

„Lebensdorf” este primul film din seria „CineMADE în România”, difuzat în exclusivitate de RLIVE TV. Drama cu elemente de comedie va puta fi vizionată duminică, la ora 21:00.

Pelicula a fost filmată în România și Germania, premiera internațională având loc pe 10 august 2021. Satul „Lebensdorf” nu este invenția scenariștilor Ileana Muntean și Vali Hotea. Satul există și se află la circa 200 de kilometri de Berlin, iar mai mulți dintre oamenii care apar în cadre sunt chiar locuitorii lui.

Ducu Petrescu, scriitor care se confruntă cu un divorț și criza vârstei mijlocii, pleacă din București la Berlin și ajunge să penduleze între două țări și două femei: soția Andra și dragostea din tinerețe – Giulia.

„Lebensdorf” se traduce din germană ca „satul vieții”. În localitatea unde sunt stabiliți ecologiști, Ducu o întâlnește pe Giulia, marea lui iubire din trecut, iar lucrurile iau întorsături neașteptate, amuzante și pline de temperament. Protagonistul trebuie să se adapteze realităților, regulilor și provocărilor pe care le are în noua sa reședință, încercând să își reconstruiască viața.

„Divorțul este cu siguranță o experiență neplăcută, câteodată chiar traumatizantă. În această comedie dulce-amară despre imaturitate emoțională, incapacitatea de a lua o decizie și lipsa asumării unei responsabilități, îmi conturez personajul principal cu o ușoară ironie, dar și înțelegere, în timp ce trece prin această etapă a vieții”, spunea regizorul Vali Hotea, citat de cinemap.ro, înainte de lansarea oficială a peliculei.

Din distribuție fac parte atât actori consacrați, cât și tineri, care au transpus împreună pe sticlă caracterele personajelor. Pe Ducu l-a jucat Mimi Brănescu, rolul Andrei i-a revenit Ioanei Flora, iar Ana Covalciuc a devenit Giulia în film. În comedie mai apar Ada Solomon, Victoria Cociaș, Constantin Cojocaru, Alin State, Andreea Lupescu, Ana Maria Georgescu, Victor Toman, dar și actorul german Markus Gertken.

Filmul „Lebensdorf” de Vali Hotea este difuzat în cadrul proiectului „CineMADE în România”. Cu intenția de a reflecta evoluția și diversitatea culturală și socială a României moderne, pe o piață dominată de producții din Rusia și SUA, RLIVE TV aduce duminică de duminică publicului din Republica Moldova filme românești contemporante. Abordarea va asigura prezentarea unui conținut inovator și relevant, diferit de filmele clasice românești, deja cunoscute și difuzate în țara noastră, dar și promovarea identității noastre culturale.

CineMADE in România” își propune să îmbogățească experiența cinematografică ale telespectatorilor, promovând în același timp cultura și arta românească.

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!