CNPF are un nou vicepreședinte – Vladimir Rusnac

15 Dec. 2023, 16:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2023, 16:07 // Actual //  bani.md

 Vladimir Rusnac a fost desemnat în funcția de membru și vicepreședinte al Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru un mandat de cinci ani. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 60 de deputați.

Vladimir Rusnac este angajatul Comisiei Naționale a Pieței Financiare din 2009, unde a ocupat mai multe funcții. Din anul 2022, este și președintele Consiliului Societății pe acțiuni „Moldasig”.

Potrivit legislației, Consiliul de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare este constituit din trei membri, un președinte și doi vicepreședinți. Aceștia sunt desemnați în funcție de Parlament, la propunerea Președintelui Parlamentului, cu avizul prealabil pozitiv al comisiei de profil.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!