Comisia de la Veneţia se arată extrem de îngrijorată de actuala criză constituţională din Republica Moldova

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, s-a declarat „extrem de îngrijorat” față de situația din țara noastră, unde parlamentul a votat declaraţia socialiştilor privind uzurparea puterii de către Curtea Constituţională.

„Sunt extrem de alarmat de situaţia actuală din Republica Moldova”, a afirmat Gianni Buquicchio.

„Fac apel la toate instituţiile statului să dea dovadă de reţinere, să se angajeze în dialog şi să dezamorseze această situaţie îngrijorătoare pentru a garanta funcţionarea Constituţiei Republicii Moldova, pe care o merită poporul moldovean, mai ales atunci când se confruntă cu actuala criză sanitară şi economică”, a adăugat preşedintele Comisiei de la Veneţia.

Comisia de la Veneţia a subliniat în repetate rânduri că „a ignora o decizie a Curţii Constituţionale înseamnă a ignora Constituţia şi puterea constituantă, care a atribuit Curţii Constituţionale competenţa de a asigura supremaţia Constituţiei. Parlamentul şi executivul trebuie să respecte rolul Curţii Constituţionale în calitate de gardian al Constituţiei, chiar dacă nu sunt mulţumiţi de o decizie sau consideră că Curtea a comis o greşeală”.

De asemenea, Gianni Buquicchio a adăugat că în Constituţia Republicii Moldova nu este prevăzut votul de neîncredere pentru judecătorii Curţii Constituţionale, aşa cum s-a spus deja în legătură cu o anterioară tentativă nereuşită a Parlamentul Moldovei de a introduce posibilitatea revocării judecătorilor constituţionali pentru lipsă de încredere din partea Parlamentului.

„O decizie a Curţii Constituţionale care nu satisface puterile legislativă sau executivă nu constituie un abuz de putere sau o decizie arbitrară. Faptul de a vota în favoarea unei decizii nepopulare a Curţii nu constituie o încălcare a jurământului depus de judecătorii constituţionali. Acest jurământ nu a fost depus în beneficiul majorităţii politice a momentului. Este un jurământ de susţinere a Constituţiei, chiar dacă înseamnă dezamăgirea majorităţii respective”, a scris Comisia.

Potrivit Comisiei, în Republica Moldova se intalează o nouă criză constituțională și politică.

#criza politica #incalcare #Comisia Europeană

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.