Comisia Europeană, presată să investigheze manipularea pieței gazelor de către marii furnizori

27 Oct. 2021, 10:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Oct. 2021, 10:04 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană, la presiunea statelor membre, a început să adune dovezi pentru a vedea dacă furnizorii de gaze naturale manipulează piața europeană. În același timp, miniştrii europeni ai Energiei, reuniţi marţi la Luxemburg, şi-au exprimat divergenţele lor profunde cu privire la răspunsurile necesare la creşterea explozivă a preţurilor la electricitate, dar şi referitor la ideea lansată de Franţa și Spania privind o reformă a pieţelor energetice, informează AFP.

„Trebuie să ne aşteptăm la dezbateri cu adevărat intense, în special cu privire la necesitatea unor soluţii pe termen lung pentru a contracara viitoarele şocuri energetice”, a declarat la sosire ministrul sloven al Infrastructurii, Jernej Vrtovec, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE.

În condiţiile în care preţul electricităţii pe piaţa angro a explodat ca urmare a creşterii cotaţiilor la energiile fosile, autorităţile de la Paris solicită o decuplare a pieţei de electricitate de piaţa gazelor naturale, în ideea de a împiedica o aliniere automată a preţului redus al energiei nucleare de cel al gazelor naturale, apreciind că această corelare este una depăşită în contextul pieţei unice europene.

În plus, dincolo de soluţiile pe termen scurt propuse de Bruxelles, printre care se numără reducerile de taxe şi subvenţii pentru gospodării, autorităţile de la Atena şi Madrid solicită o reformă de amploare a pieţelor energetice.

„Este un moment absolut extraordinar de reformare. Propunerile noastre sunt clare şi solide pentru a decupla preţurile surselor de energie, dar şi pentru a plafona preţul gazelor”, a declarat marţi Sara Aagesen Munoz, secretar de stat în Ministerul Energiei din Spania.

Nouă state din UE se opun reformării pieței europene de electricitate 

Nouă state membre ale blocului comunitar al UE s-au opus luni, într-o declaraţie comună, la ideea oricărei reforme a pieţei unice de electricitate, apreciind că actuala criză a energiei depinde de factori mondiali conjuncturali. Austria, Germania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Letonia şi Olanda apreciază că o piaţă unde există o concurenţă între furnizorii de electricitate „contribuie la inovaţie şi la securitatea aprovizionării”, facilitând în acelaşi timp tranziţia spre energiile decarbonizate.

Între timp, alte două state, Suedia şi Belgia, s-au asociat şi ele la această declaraţie, a anunţat marţi ministrul Energiei din Luxemburg, Claude Turmes, potrivit Agerpres.

„Pieţele de electricitate funcţionează foarte bine”, a insistat Claude Turmes, după ce la începutul lunii octombrie acelaşi oficial vorbea de „preţurile cu adevărat competitive din ultimele două decenii” şi aprecia că o intervenţie a statului „ar fi extrem de periculoasă, pentru că ar distruge orice încredere”.

Cu toate acestea, oficialul luxemburghez s-a declarat deschis la o întărire a interconexiunilor între reţelele europene în două regiuni relativ izolate: statele baltice, care sunt încă mult prea dependente de producţia de electricitate din Rusia, şi peninsula iberică.

În schimb, Claude Turmes a criticat propunerea Spaniei privind achiziţiile la comun de gaze naturale, apreciind că această idee ar necesita mai mulţi ani pentru a fi pusă în practică şi, în plus, ar ridica probleme legate de stocarea gazelor.

Potrivit sistemului actual, preţul angro la electricitate este stabilit de ultima centrală necesară pentru a acoperi cererea totală pentru energie electrică. Deseori, în sistemul actual, centralele care funcţionează pe gaze naturale sunt cele care stabilesc preţul, ceea ce în opinia autorităţilor spaniole nu este corect, deoarece înseamnă că energia regenerabilă ieftină este vândută la acelaşi preţ precum energia electrică mai scumpă produsă pe bază de combustibili fosili.

Comisia Europeană a anunţat că va analiza dacă piaţa europeană de electricitate funcţionează în mod adecvat, dar a adăugat că nu există dovezi care să sugereze că un alt sistem ar proteja mai bine statele membre de creşterea costurilor la energie.

UE adună dovezi pentru a vedea dacă Gazprom manipulează piața 

Departamentul de concurență al Comisiei Europene a început să adune dovezi pentru a vedea dacă furnizorii de gaze naturale manipulează piața europeană în timp ce prețul gazelor a explodat, a declarat marți comisarul european pentru energie, Kadri Simson, notează Politico Europe.

„Departamentul de concurență al Comisiei a început să colecteze dovezi despre comportamentul de piață al principalilor furnizori de gaze, în vederea detectării oricărui comportament anticoncurențial pe piața energetică”, a spus Simson în deschiderea reuniunii miniștrilor Energiei din UE.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că Bruxelles-ul a trimis deja interpelări către furnizorii de gaze „pentru a verifica dacă situația actuală de pe piețele angro de gaze din Europa poate fi atribuită comportamentului comercial al participanților pe piață”.

Subliniind îngrijorarea larg răspândită în spațiul comunitar cu privire la manipularea piețelor de gaz și energie electrică, precum și în ceea ce privește sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, Simson a precizat că a cerut autorităților naționale de reglementare în domeniul energiei, precum și Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei „să intensifice supravegherea pieței energiei și să se asigure că reglementările UE privind integritatea și transparența pieței angro de energie sunt aplicate în mod eficient”.

În septembrie, 40 de eurodeputaţi, printre care şi 6 români, au semnat o scrisoare către Comisia Europeană, cerându-i acesteia să investigheze rolul companiei Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa. Aceștia au susținut că prin refuzul de a participa la umplerea rezervelor de gaze necesare statelor membre, ruşii ţin artificial oferta sub cerere, iar acest aspect determină o mare influenţă asupra preţului. Europarlamentarii au precizat că Gazprom nu dă curs comenzilor suplimentare de gaze și nu satisfac total cererea din piață pentru a putea controla preţul.

Purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a spus că o încălcare a regulilor de concurență poate fi constatată doar dacă există dovezi care să arate un acord sau o practică care restrânge concurența sau dovezi care să indice un comportament abuziv al unei companii cu poziție dominantă pe piață.

De altfel, Kadri Simson a adăugat că a purtat discuții cu oficiali ai guvernelor din SUA, Norvegia și Qatar în ceea ce privește criza gazelor și asigurarea unor volume suplimentare, fără să menționeze Rusia. Totodată, consilierul principal al SUA pentru securitate energetică globală, Amos Hochstein, a declarat luni că numai Rusia ar putea ajuta UE să soluționeze problema stocurilor reduse de gaze.

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Suma impozitului pe imobil este așteptată să crească, după ce autoritățile au finalizat evaluarea și reevaluarea bunurilor imobile la nivel național. Nadejda Josanu, șefa direcției evaluare a bunurilor imobile din cadrul Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, a declarat pentru BANI.MD că valoarea de referință stabilită în urma reevaluării va fi utilizată la calcularea impozitului pe imobil.

Potrivit acesteia, în urma consultărilor cu autoritățile publice locale, s-a discutat impactul majorării valorii imobilelor asupra populației. „Cotele de impozitare vor fi stabilite individual la nivelul fiecărei localități, în funcție de situația economică, pentru a nu afecta populația. Impozitul va porni de la cota minimă de 0,05%, valabilă în prezent”, a explicat Josanu.

În urma procesului de evaluare și reevaluare, valoarea imobilelor a crescut, ceea ce înseamnă automat și majorarea sumei impozitului, chiar dacă procentul rămâne neschimbat. De exemplu, în Chișinău, unde cota impozitului pe imobil este de 0,1%, un imobil evaluat anterior la circa 500 de mii de lei ajunge, după reevaluare, la aproximativ un milion de lei, ceea ce dublează și impozitul achitat anual.

Între timp, Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, împreună cu Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile”, a anunțat lansarea consultărilor publice pentru verificarea rezultatelor preliminare ale evaluării.

Perioada de consultări este stabilită între 26 ianuarie și 30 aprilie 2026 (90 de zile). În cadrul acestui proces au fost evaluate și reevaluate aproximativ 6 milioane de bunuri imobile și este este prima actualizare majoră a valorilor cadastrale după perioada 2004–2011.

Totodată, instituția spune că au fost aplicate 8 modele moderne de evaluare, conform practicilor internaționale, au fost incluse, pentru prima dată, casele din mediul rural și terenurile agricole, iar apartamentele, casele urbane, garajele și imobilele comerciale și industriale au fost reevaluate.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice datele bunurilor imobile, să semnaleze eventualele neconcordanțe și, dacă este cazul, să depună contestații online prin platforma oficială. Verificarea valorii se poate face pe portalul geodata.gov.md, în modulul dedicat evaluării și reevaluării bunurilor imobile, prin introducerea numărului cadastral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM