Concurență acerbă între aeroporturi! Cel de la Iași îi suflă în ceafă celui de la Chișinău

30 Dec. 2022, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Dec. 2022, 11:37 // Actual //  bani.md

Traficul pe Aeroportul din Iaşi a atins 1,5 milioane de pasageri în acest an, fiind un record în istoria aerogării ieşene. Directorul Aeroportului Iaşi Romeo Vatră a anunţat joi seară că a fost depăşit pragul de 1,5 milioane de pasageri în 2022, cu 200.000 mai mult decât în 2019, scrie ziaruldeiași.ro

„A fost un an greu, cu multe situaţii dificile. Iniţial am făcut bugetul pentru un trafic de 800.000 de călători, cu speranţa că am putea atinge un milion. În cele din urmă am depăşit cu mult aceste cifre. În februarie a început războiul din Ucraina, iar imediat am înregistrat un val de refugiaţi. Au fost momente când am închis terminalul T3, din cauza numărului mare de pasageri”, a declarat pentru News.ro directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.

Totodată, Vatră a precizat că ţinta pentru 2023 este un trafic de 1,6-1,8 milioane de pasageri.

„Din martie va veni şi Ryanair la Iaşi cu patru curse. Mizăm pe un trafic în creştere. 2022 a fost anul în care am devenit un aeroport frecventabil pentru cetăţenii din Republica Moldova. Anul viitor vom finaliza noul terminal, o investiţie de 70 milioane de euro. Practic, Iaşiul va avea un aeroport nou. Vom putea procesa până la cinci milioane de pasageri anual”, a mai afirmat directorul Aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.

Traficul de pasageri a crescut constant pe Aeroportul Iași, în condițiile în care moldovenii aleg să zboare de la urmare tarifelor mai mici, dar și a distanței mici față de Capitala Republicii Moldova – 150km.

Pentru comparație, traficul anual de pasageri pe Aeroportul Chișinău ajunge la 2,8 milioane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.