Cooperare economică mai strânsă între Republica Moldova și România. Gavrilița și Ciucă au semnat Declarația comună

11 Feb. 2022, 17:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Feb. 2022, 17:47 // Actual //  MD Bani

Prim-miniștrii Natalia Gavrilița și Nicolae-Ionel Ciucă au semnat astăzi, la Chișinău, Declarația comună a Guvernelor Republicii Moldova și României privind consolidarea cooperării în domeniul economic și cel investițional.

Astfel, Guvernul de la Chișinău și cel de la București urmează să intensifice legăturile bilaterale economice, comerciale, să promoveze investițiile între cele două state, precum și să depună eforturi comune privind redresarea economică urmare a crizei provocate de COVID-19.

„Guvernul pe care îl conduc și-a asumat un angajament clar și fără echivoc de a oferi un cadru predictibil și atractiv pentru cei care vor să facă business în Republica Moldova, în concordanță cu cele mai bune practici europene. Iar reformele pe care le-am demarat, îndeosebi în sfera justiției, sunt menite să ofere investitorilor certitudinea că afacerile lor se vor putea dezvolta corect, fără impedimente sau intervenții arbitrare ale unor grupuri de interese obscure”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul ședinței comune a Guvernelor Republicii Moldova și României.

Potrivit Declarației semnate de cei doi oficiali, autoritățile moldovenești și cele române își vor spori activitățile în vederea ameliorării mediului de afaceri din Republica Moldova, asigurării unui climat investițional predictibil, echitabil și stabil pentru firmele românești, întăririi stabilității sectorului financiar, asigurării unui climat concurențial sănătos ș.a. Totodată, documentul va facilita creșterea exporturilor Republicii Moldova pe piața europeană, consolidarea securității energetice a țării noastre, pe baza diversificării surselor de aprovizionare, precum și promovarea turismului.

Implementarea acțiunilor prevăzute în Declarația comună a Guvernelor Republicii Moldova și României va fi evaluată anual de către membrii Guvernelor, precum, și va fi revizuită necesitatea actualizării acesteia.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!