Creditele i-au ciuruit pe moldoveni. Dezastru pentru buzunare. Jumătate dintre cei cu împrumuturi nu le pot întoarce

14 Feb. 2022, 16:12
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
14 Feb. 2022, 16:12 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În 2021 a fost înregistrată o creștere fără precedent a gradului de îndatorare al persoanelor fizice din surse oficiale de finanțare. Anul trecut, estimativ, volumul creditelor luate de către moldoveni, de la bănci și companie nebancare, s-a ridicat la 33 de miliarde de lei, constată economistul IDID Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Economistul susține că pe lângă cei 33 de miliarde de lei, pe care moldovenii i-au luat de la bănci și companii financiare nebancare, estimativ alții circa 10 miliarde de lei au fost împrumutați de către moldoveni fie de la rude sau prieteni, fie de la persoanele fizice care oferă împrumuturi cu dobândă.

De la bănci, în 2021, moldovenii s-au împrumutat de circa 22 de miliarde de lei, de la companiile financiare nebancare estimativ 10,2 miliarde de lei. De la rude sau prieteni – circa 8,6 miliarde de lei, iar de la persoanele fizice care oferă împrumuturi cu dobândă – 1,5 miliarde de lei. Aproape fiecare al treilea cetățean al Republicii Moldova declară că are astăzi un împrumut”, a spus Veaceslav Ioniță.

Dintre cei care au astăzi un împrumut, 47% au probleme atunci când trebuie să-l întoarcă. Circa 30% dintre aceștia reduc cheltuielile pentru a-l întoarce; 37,2% – se împrumută din altă parte și întorc împrumutul; 24,8% – înregistrează restanțe la întoarcerea creditului, iar 6,6% – au restanțe foarte mari în ceea ce privește întoarcerea împrumuturilor, intrând în capacitate de plată.

Fiecare al treilea moldovean care astăzi are un împrumut are probleme la întoarcere. În rândul tinerilor de la 18 la 29 de ani ponderea celor care au probleme la întoarcerea unui împrumut este de 27,5%; persoanele de 30-44 de ani care întâmpină dificultăți sunt în proporție de 30,6%, de la 45 la 59 de ani – 37,1%, iar cei de la 60 de ani în sus reprezintă 42,6”, a afirmat economistul.

Analistul economic a mai afirmat că astăzi în Republica Moldova 14,9% dintre cetățeni, sau fiecare al șaselea, spune că are un împrumut, nu îl poate achita la termen și înregistrează restanțe de plată. În rândul tinerilor acest indicator este de 10,4%, la cei cu vârsta de 30-44 ani este de 12,8%, cu vârsta cuprinsă între 45-59 ani sunt 18,6%, iar persoanele de peste 60 ani care au restanțe la credite și împrumuturi reprezintă 26,8%.  Ultimii ar fi și cei mai vulnerabili în această privință. „Dintre moldovenii care au luat împrumut și nu-l pot întoarce: 12,9% spun că au datorii la bănci; 21,3% la companiile financiare nebancare, 22,8% la rude sau prieteni și 43,8% la persoanele fizice care dau credite cu dobândă”, a afirmat analistul.

04 Nov. 2026, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 11:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut nota 2,9 din 10 pentru primele 100 de zile de activitate, potrivit unui raport alternativ prezentat de Mișcarea Civică „Construim Încredere”. Autorii susțin că executivul a înregistrat puține rezultate verificabile și că există un decalaj important între angajamentele asumate și măsurile realizate.

Raportul a fost prezentat de fondatoarea mișcării, Olesea Stamate, în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Evaluarea a fost făcută prin compararea prevederilor Programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient” și a discursului de învestire cu actele adoptate și datele disponibile public. Reprezentanții mișcării precizează că nota este o apreciere civică argumentată, nu o măsurătoare statistică.

Potrivit Olesei Stamate, din cele 13 angajamente analizate, nouă aveau termen de realizare în primele 100 de zile. Unul singur a fost considerat îndeplinit integral – adoptarea politicii fiscale pentru 2027. Totuși, autorii raportului menționează că proiectul a fost preluat de la Guvernul precedent într-o etapă avansată.

Alte trei angajamente au fost realizate parțial, iar două au fost doar inițiate. Printre acestea se numără inventarierea barierelor administrative, dereglementarea și elaborarea portofoliului proiectelor prioritare. Deși Guvernul a prezentat 19 proiecte strategice pe 29 octombrie, raportul nu identifică documente care să confirme aprobarea portofoliului promis.

Un angajament important rămas nerealizat vizează punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău până la 31 august 2026. Reprezentanții mișcării recunosc că proiectul și dificultățile întâmpinate existau înainte de mandatul actualului executiv, însă subliniază că termenul a fost asumat explicit de Guvernul Tofan.

Raportul atrage atenția și asupra evoluțiilor economice. Potrivit datelor prezentate de autori, inflația anuală a crescut de la 6,51% în iunie la 8,60% în septembrie, iar tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a crescut cumulat cu aproximativ 81% în septembrie și octombrie.

Autorii susțin că eficiența compensațiilor acordate populației nu poate fi demonstrată în lipsa unor date clare despre plățile efectuate și facturile achitate de consumatori. În același timp, datoria de stat a crescut de la 142,79 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie la 150,36 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie.

Critici sunt formulate și la adresa politicii fiscale pentru 2027. Potrivit raportului, aproximativ 84% din veniturile suplimentare estimate ar urma să provină din TVA și accize. Mișcarea cere publicarea unor simulări care să arate impactul măsurilor asupra diferitelor categorii de gospodării.

O altă problemă semnalată este reforma administrației publice locale. Reprezentanții „Construim Încredere” consideră că noua configurație teritorială a fost promovată înainte de clarificarea competențelor, resurselor financiare și impactului asupra comunităților. Aceștia cer revizuirea proiectului, o analiză de impact și consultări reale cu autoritățile locale.

Raportul mai semnalează lipsa transparenței în evaluarea activității miniștrilor și monitorizarea angajamentelor de integrare europeană. Olesea Stamate solicită Guvernului să publice planul de acțiuni, responsabilitățile fiecărui ministru, rezultatele obținute, sursele de finanțare și termenele restante.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului nu a răspuns deocamdată. Premierul Vasile Tofan urmează să prezinte joi bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale echipei sale.