Crește volumul compensat de Guvern din factura la agent termic. Suma maximă compensată va fi de 815 lei

18 Ian. 2022, 17:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Ian. 2022, 17:07 // Actual //  MD Bani

Guvernul vine cu măsuri de compensare la factura pe energie termică pentru consumatorii casnici. Acestea sunt îndreptate în special pentru cetățenii care fac parte din familiile social-vulnerabile și persoanele în etate, precum și pentru cei care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire și nu-și pot controla consumul în această perioadă, scrie Realitatea.md.

„În ultimele săptămâni am monitorizat în de aproape implementarea programelor de compensații în contextul crizei gazelor și am căutat împreună cu colegii soluții pentru creșterea suportului pe care îl oferim oamenilor în sezonul de încălzire” a spus Natalia Gavrilița.

Prin urmare cabinetul de miniștri au luat decizia de a face modificări la legislație și buget pentru a putea permite creșterea compensațiilor oferite de Guvern pentru consumatorii de agent termic. Șefa Guvernului a menționat că este vorba de două modificări care duc la scăderea facturilor pentru cele mai vulnerabile familii. În acest sens, s-a decis:

  • Crește volumul compensat de Guvern din factura la agent termic. Prin urmare, dacă în noiembrie și decembrie au fost compensate 67% din creșterea de tarif în comparație pentru luna octombrie, începând cu luna ianuarie vor fi compensate 80% din creșterea de tarif.
  • Executivul a decis și majorarea volumului acoperit de compensație. Astfel, dacă în luna noiembrie și decembrie a fost compensată o Gigacalorie, începând cu factura pentru ianuarie, Guvernul vine cu inițiativa de a compensa până la la 1,5 Gigacalorii.

Așadar, suma maximă a compensație oferită de Guvern la factura pentru agentul termic ar urma să crească de la 450 de lei pe lună la 815 lei.

„Intervenim anume pe acest tip de consumatori. În medie, familiile care consumă agent termic din sistemele centralizate sunt mai sărace decât cele care au centrală autonomă. E vorba de 210 de mii de gospodării din Chișinău și Bălți, în mare parte din blocuri vechi, cu o pondere mari de pensionari. Doar 5% din aceste gospodării pot să controleze volumul de căldură consumat, restul 95% nu pot controla volumele consumate, nu pot face economii, nu pot pune căldura pe pauză noapte, nu pot seta temperatura”, a spus prim-ministra.

Guvernul a mai decis să simplifice în această perioadă ajutorul pentru perioada rece a anului pentru familiile nevoiașe. Unul din factorii care produce întârzieri la acordarea acestui ajutor îl reprezintă sistemul de evaluare a averii beneficiarului. Din cauza acestei condiții sunt peste 20 de mii de familii care nu se califică prin acest sistem și nu pot accesa ajutorul pentru perioada rece a anului.

„Am decis să scoatem acest criteriu în acest an pentru acordarea acestui ajutor. Este o derogare pe perioadă de criză. Mai multe familii cu venituri mici vor putea accesa ajutorul, iar procesul de acordare se va simplifica foarte mult”, a conchis Natalia Gavrilița. 

07 Aug. 2026, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 13:15 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan respinge ideea că agenții imobiliari ar fi responsabili pentru scumpirea apartamentelor din Chișinău. Șeful Guvernului susține că intermediarii nu dispun de resursele necesare pentru a cumpăra zeci de locuințe și a limita artificial oferta, însă admite că trebuie verificat comportamentul companiilor de construcții.

„Un agent imobiliar este un intermediar. El vede un vânzător, vede un cumpărător și primește un comision. Ideea că agenții imobiliari cumpără zeci de apartamente, fiecare costând sute de mii de dolari, și plasează milioane de lei doar pentru a limita oferta este un mit”, a declarat Tofan în cadrul Forumului Diasporei, unde premierul a fost întrebat despre explozia prețurilor pe piața imobiliară din Capitală.

Premierul a afirmat că o asemenea strategie nu ar fi viabilă din punct de vedere economic. În schimb, acesta a admis că unele companii de construcții ar putea amâna scoaterea apartamentelor la vânzare dacă prețurile de pe piață nu corespund așteptărilor lor.

„Poate să fie vorba despre companiile de construcții care rețin oferta pentru că li se pare că prețul nu este suficient de mare. Dar, cu siguranță, problema nu este în agenții imobiliari”, a punctat șeful Executivului.

Tofan a precizat că autoritățile trebuie să intervină dacă sunt identificate abuzuri sau posibile înțelegeri de cartel. Totuși, premierul a avertizat că nu trebuie trase concluzii înainte de realizarea unei analize bazate pe date.

„Acolo unde sunt abuzuri, trebuie să intervenim. Dacă avem indicii de cartel, trebuie să intervenim. Dar ezit să sar la concluzii până când avem diagnoza bine pusă la punct”, a spus Tofan.

Premierul s-a arătat rezervat și față de eventuala taxare suplimentară a apartamentelor care nu sunt date în chirie. Potrivit acestuia, o asemenea măsură i-ar putea afecta inclusiv pe moldovenii din diasporă care și-au cumpărat cu greu o locuință, dar nu dispun încă de bani pentru reparație.

Tofan a susținut că amenajarea completă a unui apartament în Chișinău poate ajunge la aproximativ 1.000 de euro pentru un metru pătrat, dacă sunt incluse mobilierul, instalațiile electrice și lucrările sanitare.

„Unii au cumpărat un apartament cu banii adunați cu greu în Italia sau Portugalia, dar încă nu au bani pentru reparație. Iar noi vrem deja să-i taxăm pentru că nu îl dau în chirie. Trebuie să fim foarte atenți să nu speriem diaspora și oamenii care și-au strâns cu greu bani pentru o locuință”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a promis că eventualele intervenții pe piața imobiliară vor fi analizate în baza cifrelor, dar a avertizat că măsurile luate în grabă ar putea produce efecte mai grave decât problema pe care încearcă să o rezolve.

Pentru a ilustra riscurile intervențiilor economice, Tofan a invocat situația industriei uleiului. Potrivit premierului, Republica Moldova a trecut de la statutul de exportator important la cel de importator de ulei de floarea-soarelui, după ce măsurile aplicate pentru protejarea unei părți a pieței ar fi afectat industria de procesare.

„Dacă încerci uneori să repari ceva, poți face mult mai mult rău. În economie, lucrurile sunt foarte interconectate”, a conchis Vasile Tofan.

Locuințele din Republica Moldova continuă să se scumpească, deși creditarea ipotecară a încetinit. Potrivit celui mai recent Raport de evaluare a stabilității financiare al Băncii Naționale a Moldovei, prețurile de ofertă ale imobilelor rezidențiale au crescut în primul trimestru din 2026 cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2,8% comparativ cu trimestrul precedent.

Indicele prețurilor bunurilor imobile rezidențiale, calculat de BNM în baza prețurilor de ofertă, a ajuns la 233%, confirmând menținerea tendinței ascendente pe piață.

Scumpirile au continuat în pofida reducerii cererii finanțate de bănci. Volumul creditelor ipotecare noi a coborât la 2,4 miliarde de lei, cu 15,8% mai puțin decât în primul trimestru din 2025 și cu 12,8% sub nivelul din ultimele trei luni ale anului trecut.

Datele sugerează că avansul prețurilor nu mai poate fi explicat exclusiv prin creditarea ipotecară. Evoluția poate fi influențată și de oferta limitată, achizițiile realizate din economii proprii, inclusiv de către diasporă, costurile de construcție și comportamentul dezvoltatorilor. BNM nu atribuie însă creșterea unui singur factor.