Criza sanitară din Moldova trimite turismul la terapie intensivă

07 Nov. 2021, 08:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Nov. 2021, 08:59 // Actual //  bani.md

Înainte de criza COVID-19 numărul moldovenilor care plecau peste hotare la odihnă era enorm de mare, comparativ cu cei care veneau în Republica Moldova să se odihnească. Or, criza pandemică a influențat negativ ramura turistică.

„Anual, circa 600-700 de mii de moldoveni scoteau din țară 500-800 de milioane de dolari pentru a se odihni înafara țării. Acești oameni anul trecut au fost nevoiți să stea acasă și nu au cheltuit bani. Tot acest surplus de bani a rămas în țară, ceea ce a dus, în prima jumătate a anului trecut, la o apreciere puternică a leului moldovenesc”, a explicat în cadrul emisiunii „Analize Economice”, economistul IDIS Viitorul, Veceaslav Ioniță.

Turismul rămâne a fi unul dintre sectoarele economice cele mai afectate de pandemie. În semestrul I 2021 numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică colective cu funcțiune de cazare a constituit 56,4 mii persoane, cu 36,5% mai mult față de perioada similară 2020, inclusiv: turiști rezidenți – 36,8 mii persoane (+65,7%), turiști nerezidenți – 19,6 mii persoane (+2,5%).

În pofida ameliorării treptate a situației în acest domeniu, numărul turiștilor rămâne a fi inferior de circa 2,8 ori celui înregistrat în semestrul I 2019 (perioada anterioară crizei pandemice).

Ultimele date ale Biroului Național de Statistică arata că în șase luni ale anului 2021 agențiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 96,1 mii de turiști și excursioniști sau de 2,6 ori mai mult față de perioada similară a anului 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 114,1 mii de turiști sau de 4,0 ori.

Turismul emițător și intern au deținut cea mai mare pondere în numărul total de turiști și excursioniști, revenind respectiv  66,6% și 30,2%, turismului receptor – 3,2%.

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-iunie 2021 au plecat în străinătate 64,0 mii de turişti şi excursionişti sau cu circa 45,0 mii turiști (de 3,4 ori) mai mult față de ianuarie-iunie 2020. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (99,4%). Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (41,7% din total plecați în străinătate), Egipt (38,4%), Bulgaria (9,7%), Ucraina (3,0%), Insulele Maldive (1,2%), Emiratele Arabe Unite (1,1%), România și Grecia (câte 1,0%).

Încasările agențiilor de turism și turoperatorilor din activitatea turistică în ianuarie-iunie 2021 au însumat 717,7 milioane lei, înregistrând o creștere de 4,1 ori față de aceeași perioadă a anului 2020, pe fundalul reducerii indicatorului în cauză în ianuarie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului 2019 cu 771,5 milioane lei sau de 5,4 ori.

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 17:32
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 17:32 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a comentat inițiativa legislativă care prevede reducerea și plafonarea salariilor în instituțiile de reglementare, afirmând că ANRE și-a exprimat deja poziția oficială prin avizul transmis Parlamentului, iar instituția așteaptă evoluția proiectului de lege.

„Agenția și-a expus părerea prin avizul la acest proiect de lege. La moment nu pot comenta mai mult. Așteptăm să vedem evoluția acestui proiect”, a declarat Alexei Taran.

Șeful ANRE a subliniat că agenția este o instituție independentă din punct de vedere financiar și decizional, iar sistemul de salarizare este construit pe principii aplicate la nivel internațional în domeniul reglementării.

„Nivelul de salarizare corespunde principiilor generale pentru acest tip de activitate și pentru aceste instituții. Salariile din reglementare se raportează la nivelul industriei pe care o reglementează și la salariile pentru funcții similare din aceeași industrie”, a explicat Taran.

Potrivit acestuia, acest principiu nu este specific doar Republicii Moldova, ci este utilizat pe scară largă în Europa și în alte state, inclusiv în țări cu care ANRE colaborează în cadrul rețelelor internaționale ale autorităților de reglementare.

„Aceste principii sunt implementate și respectate nu doar în Europa, ci și în alte țări cu care colaborăm. Ele sunt standarde recunoscute pentru autoritățile de reglementare”, a precizat directorul ANRE.

Între timp, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că o inițiativă legislativă privind plafonarea salariilor în organismele de reglementare a fost deja înregistrată în Parlament și urmează să fie adoptată.

„Vorbim despre stabilirea unui plafon salarial – de până la cinci sau șapte ori salariul mediu pe economie. Nu mulți oameni beneficiază de asemenea salarii, vorbim de câteva zeci de persoane, dar este o chestiune de principiu și de justiție socială”, a declarat Gavriliță.

Proiectul de lege vizează instituții precum ANRE, CNPF și alte autorități de reglementare.

În prezent, salariile directorilor ANRE se ridică la circa 100 de mii de lei.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!