Cum a ținut în frâu economia Ucrainei viceguvernatorul băncii Ucrainei, dintr-o cameră de patru metri pătraţi

15 Apr. 2023, 20:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
15 Apr. 2023, 20:24 // Actual //  Lupu Eduard

Serhi Nikolaiciuk s-a trezit devreme în ziua aceea. La telefonul care suna isteric era mama sa, plecată în străinătate. Zborul ei înapoi la Kiev fusese anulat, iar de la ştiri a aflat că tancuri ruseşti au trecut graniţa. Era pe 24 februarie 2022. Câteva minute mai târziu, traversând un oraş panicat, Serhi era în drum spre birou pentru o întâlnire de urgenţă. Aşa a început un an în care el şi colegii săi – mai obişnuiţi să supravegheze băncile şi să ia la ţintă inflaţia din paşnice săli de consiliu decât să dezbată în celule de război – au învăţat să conducă o economie sub asediu, trăgând pârghiile de politică monetară din buncăre şi locaţii secrete cu tot atâta speranţă pe cât credinţă. Serhi este viceguvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, scrie Bloomberg.

„Am avut mai multe sentimente amestecate: unul a fost frica pentru familia mea, iar al doilea a fost un imens simţ al responsabilităţii”, îşi aminteşte tânărul bancher de doar 41 de ani. „Mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu adevărat oribil şi că menţinerea sistemului financiar pe linia de plutire va fi provocarea vieţii mele.”

A fost un an dificil pentru toţi cei care iau decizii de politică monetară, fie că este vorba de bănci centrale mari ca Fed sau BCE, fie de instituţii mărunte, având în vedere inflaţia necruţătoare şi ameninţarea recesiunii. Dar astfel de probleme pălesc în comparaţie cu impulsul de a fugi dintr-un oraş asediat, cu a evalua ratele dobânzilor din adăposturi secrete şi cu a negocia un împrumut dintr-un buncăr antirachetă. Serhi şi colegii săi au devenit bancherii din buncăre (bankers in bunkers), un sugestiv joc de cuvinte făcut de Bloomberg pentru a arăta cum este viaţa pe timp de asediu şi război a celor care conduc banca centrală ucraineană.

Banca Naţională de la Kiev avea deja o misiune destul de grea în a ghida o economie dependentă de ajutor extern prin dispute politice interne şi corupţie endemică. Aceste provocări au fost înlocuite cu a trăi şi munci sub ameninţarea bombelor şi asasinilor, cu a se asigura că evenimentele de pe frontul unui război fără final la orizont nu întunecă judecăţi.

În timp ce Vladimir Putin încerca să zdrobească ordinea mondială de după Războiul Rece cu un război fulger, consiliul de administraţie al băncii centrale ucrainene şi mai mulţi şefi de departament s-au adunat în prima zi a invaziei în palatul în stil renascentist rusesc, cu roşu şi gri, din cartierul guvernamental al capitalei. Sarcina iniţială a fost aprobarea rapidă a Decretului nr. 18, o listă de 16 măsuri de urgenţă pentru a preveni panica, a consolida sistemul bancar şi a impune controale de capital.

Documentul, a cărui formulare a fost finalizată rapid într-un grup de brainstorming, includea o limită zilnică de 100.000 grivne (2.708 dolari) pentru retragerile de numerar pentru gospodării, o interdicţie de retragere a valutei şi îngheţarea cursului de schimb oficial. La ora 10 dimineaţa actul era în vigoare. „Următorul pas a fost să ne asigurăm că sistemul de tranzacţii continuă să funcţioneze”, povesteşte Katerina Rojkova, prim-viceguvernatoare în vârstă de 50 de ani. „Eram concentrată total – nu simţeam nicio teamă”, a adăugat ea. Aveau cu ce să pornească la drum. Prima invazie rusească, din 2014, în care Rusia a anexat Crimeea, a provocat Ucrainei o criză financiară acută. Dar apoi economia s-a reechilibrat, iar banca centrală şi-a construit rezerve valutare de peste 27,5 miliarde de dolari, a spus viceguvernatoarea. „De data aceasta, am avut un amortizor care includea rezerve valutare şi sustenabilitatea financiară şi le-am folosit.”

Apoi a venit rândul efortului de război: banca a creat un cont pentru donaţii către armată şi a coordonat chiar şi livrarea de camioane blindate de transport de numerar de la băncile comerciale către armată.

După aceea, totul s-a oprit. Invazia lui Putin a dat peste cap economia, întrerupând liniile de aprovizionare. A închis industrii întregi, deoarece milioane de ucraineni au fugit din zonele de luptă pentru a căuta siguranţă în vestul Ucrainei sau în străinătate. Rojkova şi-a amintit cum se grăbea printr-un Kiev pustiu, printre capcane metalice pentru tancuri şi cratere fumegânde produse de rachete.

„Asta pe fondul veştilor despre ocuparea oraşelor ucrainene precum Mariupol şi Melitopol. Se întâmplau lucruri oribile”, a spus Rojkova. „Realizezi că nu se întâmplă undeva departe, ci că este aproape de tine şi ştii asta nu din ziare, ci îţi spun propriile simţuri.”

Preşedintele Volodimir Zelenski şi anturajul său au câştigat preţuire internaţională – precum şi mai multe runde de ajutor militar – pentru rezistenţa lor în faţa Rusiei, ca şi soldaţii ucraineni din prima linie. Dar între vârful guvernamental şi rezistenţa ucrainenilor de rând, acţiunile oamenilor de la banca centrală şi ale birocraţilor de stat sunt cele care au reuşit să menţină ţara funcţională. Uşor nu a fost şi nu este pentru nimeni. Povestea recentă din The Times, cu primele zile de război ale preşedintelui Zelenski, când ucigaşii paraşutaţi de Rusia în Kiev pentru a-l elimina au ajuns la distanţă de câteva minute de mers de palatul prezidenţial, este grăitoare.

În timp ce forţele ruse atacau Kievul, pe 3 martie consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a amânat o decizie de politică monetară, îngheţând rata cheie la 10%. A spus că va reveni la activităţi mai normale, cum ar fi ajustarea inflaţiei şi un curs de schimb flotant, după ce Ucraina va fi „eliberată de invadatorii ruşi”.

Următoarea mişcare a venit pe 2 iunie, când dobânda a fost urcată la 25%, un salt imens, disperat. Banca a spus că a trebuit să dubleze costurile de împrumut pentru a susţine moneda, a stabiliza economia şi a stopa accelerarea inflaţiei.

În acelaşi timp, a recunoscut că instrumentele obişnuite de politică monetară şi-au pierdut eficienţa din cauza războiului, care a pus pe drumuri peste o treime din ucraineni şi a blocat afaceri. Mai mult, invazia a făcut ca sarcina oricărui economist de a încerca să previzioneze viitorul prin intermediul unor indicatori tehnici precum şomajul şi vânzările cu amănuntul să fie aproape imposibilă. Chiar şi în ţările care se bucură de pace o astfel de misiune pare să ţină mai degrabă de darul ghicitului decât de vreo ştiinţă exactă, aceasta tot din cauza incertitudinilor create de război, dar şi a inflaţiei şi perturbărilor de pe lanţurile de aprovizionare.

Dobânda de referinţă este astăzi la acelaşi nivel, cu hrivna ancorată de dolar după ce banca a trebuit să o devalorizeze cu 20% în iulie pentru a-şi proteja rezervele de valută.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mai 2024, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
03 Mai 2024, 15:41 // Actual //  Lupu Eduard

Comisia de licențiere a importului cerealelor și a răsăritei ia-r fi acordat licență de import companiei Trans Oil, controlată de milionarul Vaja Jhashi.

„În Vinerea Mare după masă și în forma online a fost convocată comisia de licențiere a importului cerealelor și floarei soarelui. Nu cred că data și ora au fost selectate întâmplător, când toată lumea este concentrată mai mult pe Sărbători Sfinte. Companiile din grupul Trans Oil au primit licențe pentru a aduce din Ucraina aproape 70 mii tone de răsărită. Am prezis acest lucru două săptămâni în urmă și mă tem că nu este ultima decizie cu permisiunea importului”, scrie reprezentantul Forței Fermierilor, într-o postare pe Facebook.

Slusari afirmă că cei, care au distrus în toamna 2023 cu prețuri derizorii sute de fermierii autohtoni și oricum nu au făcut stocuri suficiente pentru fabricile de procesare, acum vor importa materia primă la prețuri mai scumpe de la traderi străini. „Cei de la ministerul agriculturii, care ar trebui să intervină cu mecanismul de licențiere încă în primăvară 2023 sincron cu România și Bulgaria și care au permis dezastru pe piața internă și falimentarea agricultorilor mici, azi au acceptat importul”.

„Nimeni nu-și asumă responsabilitate pentru un dezmăț de proporție și tragedia social-economică a miilor de oameni de la sate. Trans Oil și Vaja rămân stăpânii agriculturii și ministerului acesteia”, conchide reprezentantul Forței Fermierilor.

În septembrie 2023, prețurile achizițiilor la floarea soarelui au atins minimele din ultimii 5 ani, afectând în special fermierii mici, care au fost nevoiți să vândă producția la prețuri deficitar de scăzute.  A fost perioada când unii fermieri mici, care nu sunt plătitori de TVA , erau nevoiți să comercializeze răsărita sub 5 lei per kg. Prețul de cost al semințelor de floarea soarelui anul trecut în medie a fost de 7,3 lei

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău