Cum arată vârful de lance al celor mai luxoase şi incredibile hotele de pe întreg mapamondul

21 Sept. 2023, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Sept. 2023, 16:09 // Actual //  bani.md

Cel mai bun hotel din lume este Passalacqua, o vilă din secolul al XVIII-lea situată pe malul lacului Como din Italia.

Aceasta este opinia organizaţiei 50 Best, care a anunţat marţi, la Londra, rezultatele „The World’s 50 Best Hotels”, scrie CNBC.

Vila-hotel este fosta casă a compozitorului Vincenzo Bellini şi se află printre şapte hectare de grădini terasate. Tarifele încep de la 1.300 de dolari pe noapte, potrivit organizaţiei 50 Best.

Lista marchează prima dată când organizaţia 50 Best se apleacă asupra clasamentelor hoteliere, deşi de ani de zile clasifică „The World’s 50 Best Restaurants” şi „The World’s 50 Best Bars”.

Clasamentul se bazează pe nominalizările făcute de 580 de votanţi anonimi, cuprinzând jurnalişti de turism, hotelieri şi călători amatori de lux din întreaga lume.

1. Passalacqua, Moltrasio, Italia

2. Rosewood Hong Kong, Hong Kong

3. Four Seasons Bangkok at Chao Phraya River, Thailanda

4. The Upper House, Hong Kong

5. Aman Tokyo, Japonia

6. La Mamounia, Marrakech, Maroc

7. Soneva Fushi, Maldive

8. One&Only Mandarina, Puerto Vallarta, Mexic

9. Four Seasons Firenze, Florenţa, Italia

10. Mandarin Oriental Bangkok, Thailanda

Votanţii, care sunt împărţiţi în nouă regiuni din întreaga lume, numesc cele mai bune şapte hoteluri la care au stat în ultimii doi ani, în ordinea preferinţelor lor. Conform regulamentului, voturile sunt limitate la trei proprietăţi din cadrul aceluiaşi grup hotelier.

Votanţii pot nominaliza orice hotel doresc, indiferent de mărime, facilităţi sau locaţie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md