Cum vor crește pensiile în 2024. Mii de moldoveni așteaptă răspunsul

07 Dec. 2023, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2023, 16:40 // Actual //  bani.md

Pensiile vor fi indexate cu 6%, în anul 2024, iar media va fi de 3965 de lei, potrivit declarației ministrului Muncii, Alexei Buzu, care a prezentat, în Parlament, Bugetul asigurărilor sociale.

„Bugetul preconizat pentru pensii în anul 2024 este 28,8 miliarde de lei, cu 11% mai mult față de anul curent. Anul viitor, 530,6 mii de persoane vor beneficia de pensie pentru limita de vârstă. În anul 2023 am crescut pensia minimă cu 120%, în anul 2024 vom aloca 2,4 miliarde lei pentru a asigura diferența până la pensia minimă. De pensia minimă vor beneficia peste 111 mii de pensionari”, a punctat Buzu.

Prestațiile de asigurări sociale și prestațiile sociale de stat au fost indexate cu 15% de la 1 aprilie sub rata inflației care a fost 34%. Cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituie 2 620,62 lei.

Costul indexării pensiilor și altor prestații sociale cu coeficientul de indexare de 15% a constituit peste 3 miliarde lei.

Sistemul de pensii din Republica Moldova funcţionează în baza schemei sistemului solidar de pensii (Pay As You Go). Angajații moldoveni achită de-a lungul vieții contribuții în fondul de pensii, pentru ca la sfârșitul perioadei de cotizare să le fie asigurată pensia de la stat. În Republica Moldova vârsta de pensionare pentru bărbați este de 63 de ani, iar pentru femei 60 de ani și șase luni.

Statisticile arată că în medie, moldovenii nu mai trăiesc suficient pentru a încasa banii opriți de stat pentru pensie. Astfel, aceștia primesc pensie în jur de 10 ani după ce ies din activitate.

La începutul lunii octombrie, în Republica Moldova erau 675,6 mii pensionari, adică cu 303 persoane mai puţine decât acum un an. POtrivit datelor CNAS, majoritatea covârşitoare a pensionarilor (529,4 mii persoane) primesc pensie pentru limită de vârstă (în medie circa 3.680 lei), iar 99,3 mii – pensie de invaliditate (2.446 lei). Cele mai mari pensii – peste 14.631 de lei – le au „anumite categorii de lucrători ai aviaţiei civile” (448 de persoane).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.