Cum vrea fiscul să-i prindă pe bloggerii și vloggeri care fac bani cu sacul, dar nu-i declară

28 Iun. 2023, 09:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iun. 2023, 09:28 // Actual //  bani.md

Fiscul îndeamnă persoanele fizice care desfășoară activitate în mediul online să-și onoreze obligațiile fiscale față de buget.

Serviciul Fiscal de Stat a identificat multiple cazuri ce vizează lipsa îndreptării veniturilor spre achitare persoanelor fizice de către agenții economici care beneficiază de promovarea produselor/serviciilor proprii, fie lipsa declarării tuturor veniturilor obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în mediul online (bloggeri, vloggeri). În context, autoritatea fiscală încurajează conformarea voluntară la respectarea legislației și achitarea în termen și în volum deplin a obligațiilor fiscale la buget.

În cazul în care persoana fizică care nu desfăşoară activitate de întreprinzător prestează servicii şi/sau lucrări în baza unui contract civil, venitul achitat persoanei fizice pentru serviciile acordate este considerat drept salariu și se impozitează corespunzător.

Dacă plata se efectuează pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe, plata respectivă se consideră royalty, care în temeiul art. 901 alin. (31) din Codul fiscal, de către subiecții specificați la art. 90 din Codul fiscal, se va efectua reţinerea finală a impozitului în mărime de 12% din royalty achitate în folosul persoanelor fizice.

În cazul în care persoana fizică prestează servicii contra plată persoanei fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător, veniturile primite de către persoanele fizice rezidente a Republicii Moldova, se impozitează la cota de 12%. Astfel, veniturile menționate urmează a fi declarate prin depunerea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, urmând a fi reflectate la codul C4 ”Alte venituri impozabile”.

Modalitatea de impozitare a persoanelor fizice menționate supra este prezentată pe pagina-web oficială a SFS, la compartimentul „Baza generalizată a practicii fiscale”, după cum urmează:

–      subiectul nr. 29.1.7.1.35 „Cum se impozitează venitul obținut de blogger/vlogger/influencer din prestarea serviciilor contra plată persoanelor specificate la art. 90 din Codul fiscal?

–      subiectul nr. 29.2.1.20 „Cum se impozitează venitul obținut de freelancer, blogger/vlogger/influencer din prestarea serviciilor contra plată persoanei fizice care nu desfășoară activitatea de întreprinzător?”

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.