„Dai un RON, salvezi TAROM„ – Angajații companiei statului de peste Prut vor să o scoată din prăpastie

20 Sept. 2023, 09:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Sept. 2023, 09:42 // Actual //  bani.md

Angajaţii TAROM vor să demareze o campanie de donaţii pentru salvarea companiei aeriene. Aceasta ar urma să se numească „DAI 1 RON! SALVEZI TAROM”, iar sindicalişti spun că succesul campaniei ar însemna renaşterea brand-ului.

Narcis Pascu, preşedintele Sindicatului Unit Tarom a explicat, în direct la Antena 3 CNN, cum s-a ajuns la această situație.

„În situația aceasta s-a ajuns datorită faptului că toate guvernările din ultimii 33 de ani au avut numiri politice la compania TAROM, numiri politice care nu au făcut bine absolut deloc.

Gândiți-vă că TAROM, oriunde vă duceți dvs. în lume, vedeți avionul TAROM și vedeți România. De fapt, toate conducerile politice au căpușat această companie în ultimii 33 de ani. Și s-a ajuns la o situație în care compania trăiește de astăzi pe mâine.

Campania noastră presupune niște lucruri foarte simple. Angajații TAROM, foști angajați ai companiei TAROM, membre de sindicat, inclusiv cetățenii României care doresc să salveze brandul, brandul de țară TAROM, pot face donații într-un cont pe care noi, Sindicatul Unit TAROM, îl vom specifica pe toate căile de mass-media, tot ceea ce înseamnă publicitate, în așa fel încât, la un anumit moment dat, dacă comitetul de conducere al sindicatului și Adunarea Generală va decide că este necesar și o subscriere publică de capital, vom face toate demersurile pentru ca TAROM să vândă către angajații săi, către cetățenii României, o parte dintre acțiunile sale.

Avem toate speranțele cetățenii României că vor să salveze compania TAROM. Compania TAROM nu mai poate fi salvată de către guvernanți. În cei 33 de ani și-au bătut joc de acest brand al României. Deci numai salariații companiei TAROM și cetățenii mai pot salva compania.”, a declarat liderul sindical, la Antena 3 CNN.

„Compania TAROM se disociază de apelul pentru donații inițiat de un sindicat. În acest moment, considerăm că datoria TAROM este față de români, nu invers

TAROM transmite un mesaj ferm de disociere față de un demers de donații publice inițiat de unul dintre sindicatele companiei. Datoria noastră este față de pasageri și de români în general, față de cei care aleg serviciile companiei și cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit. Compania TAROM trebuie să se reconsolideze și să se revitalizeze, urmând un plan clar de restructurare. Și va reuși.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2026, 17:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O investigație realizată de RISE Moldova arată că un teren public oferit gratuit pentru construcția unui centru folcloric „Lăutarii” a fost utilizat în final pentru ridicarea unui complex rezidențial, iar beneficiarii locuințelor nu au legătură cu domeniul artistic.

Potrivit investigației, în 2007 Guvernul a alocat gratuit aproape 30 de ari de teren Asociației cultural-artistice „Lăutarii”, organizație condusă de dirijorul și actualul deputat Nicolae Botgros. Terenul, situat în apropierea Gării Feroviare din Chișinău, urma să fie folosit pentru construirea unui Centru internațional folcloric care să includă o școală lăutărească, studio de înregistrări, cramă-muzeu și spații hoteliere.

În 2016, asociația a semnat un contract de societate civilă cu compania Estate Invest Company, controlată de familia fostului deputat Iurie Dîrda, pentru realizarea proiectului. Ulterior, conceptul inițial a fost modificat, iar pe lângă spațiile socio-culturale au apărut și blocuri locative.

În 2019, Guvernul condus atunci de Pavel Filip a modificat hotărârea din 2007 și a permis explicit construcția de „spații locative destinate motivării și susținerii tinerelor talente”. După această decizie, proiectul a primit autorizațiile necesare și a fost dezvoltat sub denumirea Estate Art Residence, complex format din mai multe blocuri de locuințe.

Investigația arată că una dintre clădirile proiectului, prezentată inițial drept „centru socio-cultural”, este în realitate un bloc locativ cu șase etaje, împărțit în 20 de apartamente și două spații comerciale. Imobilul, cu o suprafață de aproape 1.500 de metri pătrați, a revenit integral Asociației „Lăutarii”.

Asociația a obținut dreptul de proprietate asupra clădirii în 2019 și a început să vândă apartamentele înainte de finalizarea construcției. Majoritatea tranzacțiilor au avut loc într-o singură lună, în ianuarie 2021. La acel moment, valoarea estimată a imobilului depășea 1,2 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 23 de milioane de lei.

Datele analizate de RISE Moldova arată că beneficiarii locuințelor nu au legătură cu orchestra „Lăutarii” sau cu domeniul artistic. Printre cumpărători se regăsesc contabili, militari, manageri sau directori de companii.

În plus, suma corespunzătoare valorii imobilelor nu apare integral în rapoartele financiare ale asociației depuse la Biroul Național de Statistică, deși în 2021 organizația a raportat venituri de peste 11 milioane de lei, mult peste anii precedenți.