Conform legilor rusești, tinerii care își satisfac stagiul militar obligatoriu, recruții nu pot fi trimiși peste hotare decât în caz de război – sau dacă se oferă voluntari. Și se pot oferi voluntari numai după ce au o vechime în armată de 7 – 8 luni. Chiar și așa, când mai au câteva luni de armată, nu sunt suficient de instruiți ca să facă față, așa că sunt încadrați în unități mixte, alături de profesioniști (”kontraktniki”).
Formate ad-hoc, din militari neantrenați să acționeze împreună, aceste unități nu pot fi numeroase: în Ucraina nu e război, ci ”operațiune militară”. Nu sunt trimiși recruți. Deci, unitățile militare care operează în Ucraina sunt relativ mici, de tăria unui batalion, până la 500 de militari. Pentru a compensa, aceste ”grupuri tactice” sunt puternic înarmate, fiind constituite în general din 3…4 companii, jumătate infanterie mecanizată, jumătate tancuri. Deci vreo 20 mașini de luptă a infanteriei și cam tot atâtea tancuri în fiecare grup tactic. Tancul standard folosit este T-72B3. Care-i povestea sa?
În iunie 1967 a izbucnit un nou război israelo-arab. În numai șase zile, armatele arabe coalizate au pierdut cam 1.000 de tancuri de fabricație sovietică, T-55 și T-62. Mai bine de trei sferturi dintre acestea au fost distruse de lovituri deasupra liniei șenilelor, în principal la turelă, se arată într-o analiză evz.ro.
Pentru inginerii sovietici, era evident că trebuia proiectat un nou model de tanc, cu siluetă cât mai joasă, ca să fie greu de lovit. Și cu tun mai puternic, ca să nu fie nevoie să se apropie de adversar. Aceste două cerințe sunt, însă, contradictorii: un tun mai mare înseamnă o turelă mai spațioasă, deci o siluetă mai înaltă. Totuși, proiectanții sovietici au reușit să amplaseze un tun de 125mm într-o turelă foarte joasă, greu de lovit: T-72, intrat în dotare începând cu 1974.
Prima întâlnire a tancului T-72 cu noua generație de tancuri occidentale a avut loc, la 26 februarie 1991, undeva în deșertul irakian. Iară ce povestește comandantul plutonului de tancuri americane M1A1, maiorul (azi generalul) H.R. McMaster: „obuzul a zburat spre tancul inamic. Continuam să avansăm, dar sistemul de stabilizare menținea tunul drept pe țintă. Lovitura a nimerit tancul T-72, într-o minge de foc. Explozia a fost atât de puternică încât comandantul tancului irakian a fost aruncat în aer, cadavrul său desfigurat căzând la câțiva yarzi de tanc. Apoi a avut loc o explozie secundară, care a suflat turela tancului, lăsând numai cutia blindată, contorsionată”. Și adaugă un alt tanchist american, Dave Pronti: „Turela acelui T-72 a sărit învârtindu-se precum un capac de bere, iar când a căzut, totul a izbucnit în flăcări. Îmi amintesc că mă găndeam, cum mama mă-sii poate să ardă în halul acesta o bucată de oțel?!”.
Zilele trecute, Vladimit Putin a trimis o scrisoare cu amenințări Guvernului Suediei, avertizându-l să nu care-cumva să adere la NATO. Suedezii i-au răspuns trimițând în Ucraina 5.000 de rachete antitanc ghidate, de nouă generație, SAAB/BOFORS Robot-57. Câte 6 pentru fiecare tanc T-72B3 angajat în ”operațiunea militară”. În zilele care urmează vom privi, cu groază, efectul.
