Delir la Kremlin! Omul lui Putin amenință Moldova cu răfuiala, dacă se unește cu România 

25 Iun. 2022, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iun. 2022, 17:36 // Actual //  bani.md

Dmitri Medvedev acuză Bucureștiul că vrea să creeze o „nouă Românie Mare” avertizând că vor fi consecințe pentru Republica Moldova, dacă se va întâmpla acest lucru.

Într-un interviu pentru agenția de presă TASS, Medvedev a declarat că intrarea directă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu este posibilă. În plus, el a acuzat oficialii români că „fac dansuri politice în jurul Moldovei” de mult timp și că au intensificat eforturile de a prelua în mod „legal” țara.

Astfel, spune Medvedev, vor exista consecințe pentru Moldova, printre care scumpirea energiei și întreruperea altor resurse.

Medvedev acuză politicienii români au fost „incitați de «integratorii» de la Bruxelles și sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare, îngropat de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic”. El susține că România că a „intensificat în mod deschis eforturile în diferite forme pentru a prelua «legal» Moldova” și că din partea Bucureștiului, nici măcar nu este vorba de unificarea „popoarelor frățești”.

„Autoritățile române percep în mod arogant teritoriul dintre Nistru și Prut ca fiind provincia lor eliberată temporar”, mai spune Medvedev.

Medvedev nu vede cu ochi buni aderarea Republicii Moldova și a Ucranei la Uniunea Europeană, spunând că acest pas n-ar fi în interesul cetățenilor celor două state.

 

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!