Dezindustrializarea Germaniei. Motorul Europei moare, China profită

Germania a transformat Europa Centrală în propria sa uzină

În ultimele trei decenii, industria germană a transformat Europa Centrală în uzina sa. Porsche își produce cel mai bine vândut SUV Cayenne în Slovacia, Audi produce motoare în Ungaria de la începutul anilor 1990, iar producătorul premium de electrocasnice Miele produce mașini de spălat în Polonia.

Mii de firme germane mici și mijlocii, așa-numitele Mittelstand, care formează coloana vertebrală a economiei țării, sunt active în regiune, producând în principal pentru piața europeană. Deși nu vor dispărea peste noapte, un declin susținut în Germania ar trage, inevitabil, restul regiunii în jos.

„Există pericolul ca Europa să ajungă să fie învinsă în această schimbare”, a recunoscut recent Klaus Rosenfeld, directorul executiv al Schaeffler, un producător de piese auto, adăugând că este probabil ca compania sa să-și construiască următoarele fabrici în SUA.

Îmbătrânirea populației lasă Germania fără specialiști

În timp ce oficialii UE au dat vina pe dezindustrializarea care se profilează a regiunii pe ceea ce ei văd drept politici neloiale în SUA și China, care plasează companiile europene într-un dezavantaj, problemele din Germania sunt mult mai profunde și sunt în mare parte făcute în casă. Și nu au soluții ușoare.

Pe scurt, formula care a făcut Germania puterea industrială a Europei – o forță de muncă foarte calificată și companii inovatoare alimentate cu energie ieftină – a fost anulată.

Pe măsură ce o generație de baby boomers se retrage în următorii ani, Germania se îndreaptă spre o stâncă demografică care își va lăsa companiile fără inginerii, oamenii de știință și alți muncitori înalt calificați de care au nevoie pentru a rămâne competitivi pe piața globală. În următorii 15 ani, aproximativ 30% din forța de muncă din Germania va atinge vârsta de pensionare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Ministerul Finanțelor avertizează, în analiza riscurilor bugetar-fiscale, că Termoelectrica rămâne una dintre cele mai sensibile vulnerabilități ale statului, în pofida faptului că a raportat profit în 2024. Compania este cel mai mare producător de stat de energie termică și electrică din Republica Moldova și furnizează aproximativ 15% din energia electrică a țării și asigură încălzirea centralizată pentru circa 80% din populația municipiului Chișinău.

Termoelectrica a fost creată în 2015, prin fuziunea a trei întreprinderi municipale, moștenind datorii financiare semnificative și o infrastructură îmbătrânită. Compania operează trei centrale de cogenerare, vinde energia electrică către Energocom și livrează direct agent termic consumatorilor din capitală.

Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, pentru perioada 2024–2028 a fost aplicat un test de stres care arată că, deși unele modernizări au îmbunătățit eficiența, provocările structurale rămân majore, în special necesarul ridicat de investiții și riscurile asociate ciclului de viață al activelor. Un element cheie semnalat este faptul că ratele de lichiditate „par sănătoase”, însă această imagine este în mare parte artificială.

Ministerul explică faptul că indicatorii de lichiditate sunt îmbunătățiți prin reclasificarea arieratelor vechi, în special a celor 1,3 miliarde de lei datorate către Moldovagaz”, ca datorii pe termen lung. Această mutare reduce datoriile curente și „cosmetizează” indicatorii financiari, fără a rezolva problema de fond.

Testele de stres mai arată o expunere ridicată la riscul valutar. Majoritatea împrumuturilor actuale și viitoare sunt denominate în valută, iar o simplă depreciere a leului ar putea majora pierderile companiei cu circa 90 de milioane de lei. Într-un scenariu combinat – șoc de PIB, curs de schimb și rată a dobânzii – pierderile ar putea crește cu încă 120 de milioane de lei, ceea ce ar genera o presiune fiscală semnificativă.

În paralel, Termoelectrica se confruntă cu scăderea cererii de încălzire urbană, determinată de tendințele demografice din Chișinău și de eficientizarea energetică a clădirilor noi. În același timp, infrastructura învechită reduce fiabilitatea operațională, limitând capacitatea companiei de a-și crește veniturile într-un mod sustenabil.

Ministerul Finanțelor identifică patru riscuri majore pentru buget: dependență bugetară implicită: rolul critic al companiei în sezonul rece o transformă într-un risc fiscal „de facto”, orice avarie majoră putând genera necesitatea unui sprijin bugetar imediat, criza infrastructurii amânată: deși este planificată construcția unei noi centrale de 55 MW cu finanțare de la Banca Mondială, proiectul nu este așteptat înainte de 2027, lăsând o perioadă de expunere critică, politica tarifară cvasi-fiscală: tarifele reglementate de ANRE pot fi întârziate sau limitate din motive sociale și politice, generând costuri nerecuperate care se transformă în pasive ascunse și structură de capital împovărată: datoriile moștenite limitează capacitatea de finanțare și pot amâna modernizarea infrastructurii critice.