După 18 ani de activitate, șeful Cadastru DEMISIONEAZĂ. Regretul major

16 Iul. 2021, 07:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Iul. 2021, 07:12 // Actual //  MD Bani

Directorul Agenției Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, și-a depus cererea de demisie.

„Regretul major pe care îl am este că nu am reușit să reîntoarcem întreprinderile de stat, în care ARFC era fondator, și care în urma reformei administrației publice centrale a dispersat un sistem lucrativ și integrat.

După mai bine de 18 ani de activitate în domeniul cadastru, dintre care ultimii 10 ani în calitate de director general al Agenției Funciare și Cadastru am decis că a venit timpul tinerilor specialiști și îmi înaintez demisia din funcția de Director general al Agenției.

Am făcut acest pas pentru a da posibilitate noii generații de profesioniști să implementeze politicile în domeniile administrate de către ARFC pe care și le propun. În orice caz voi fi deschis sa împărtășesc experiența sau să ajut cu ce pot”, scrie Anatolie Ghilaș într-o declarație publicată pe site-ul instituâției.

Anatolie Ghilaș din 2009 până în 2011 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Democrat.  Din martie 2011 el îndeplinește funcția de director general al Agenției Relații Funciare și Cadastru. Anterior, Anatolie Ghilaș a mai lucrat timp de 10 ani în oficiul cadastral din Chișinău și a fost membru al Curții de Conturi.

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 14:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii din municipiul Comrat vor achita un tarif mai mare pentru energia termică livrată centralizat, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea prețului la căldură. Decizia a fost luată marți, 20 ianuarie, iar hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Noul tarif a fost stabilit la 3 745 de lei/Gcal, fără TVA, față de 3 222 de lei/Gcal cât este prețul actual, ceea ce înseamnă o creștere de 523 de lei/Gcal sau aproximativ 16%. Calculat în kilowați-oră, consumatorii vor plăti 3,22 lei/kWh, fără TVA.

ANRE precizează că prețul final aprobat este mai mic decât cel solicitat de întreprinderea municipală „Rețelele și Centralele Termice Comrat”. Diferența este de 221 de lei/Gcal, echivalentul unei reduceri de circa 6% față de tariful cerut inițial de furnizor.

Potrivit explicațiilor oferite de ANRE, tariful a fost calculat pornind de la costurile reale de producere a energiei termice. În structura acestuia au fost incluse cheltuielile pentru procurarea gazelor naturale, stabilite în funcție de consumul planificat și de prețurile reglementate în vigoare, dar și cheltuielile de amortizare ale mijloacelor fixe, actualizate cu investițiile realizate și acceptate de agenție.

De asemenea, cheltuielile de bază au fost indexate în funcție de prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025–2028, iar nivelul de rentabilitate a fost determinat conform metodologiei tarifare. ANRE mai menționează că ajustările au ținut cont și de devierile financiare înregistrate în anii precedenți, unele dintre acestea fiind compensate prin diminuarea venitului reglementat pentru anul 2026.

Autoritatea de reglementare subliniază că unele componente ale tarifului vor putea fi revizuite ulterior, după prezentarea raportului final de activitate pentru anul 2025, pe baza indicatorilor tehnico-economici efectiv realizați de furnizor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!