Echipa Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și-a sărbătorit ziua profesională

06 Sept. 2022, 12:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2022, 12:28 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Anual, la data de 6 septembrie, echipa Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) își serbează ziua profesională- „Ziua Lucrătorului CCI a RM”!

În acest context, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a venit cu un mesaj de felicitare pentru întreaga echipă.

„Cu această ocazie, vreau să vă aduc sincere mulțumiri pentru munca dumneavoastă desăvârșită. Profesionalismul, devotamentul, experiența, competența și perseverența sunt calitățile care vă definesc și pentru aceasta meritați cele mai înalte aprecieri. Dragi colegi, sunteți o forță motrice care asigurați promovarea mediului de afaceri autohton și contribuiți la dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Sunt mândru de reușitele echipei CCI și vă doresc, stimați colaboratori, noi forțe pentru a reuși în activitatea noastră! La mulți ani, cu noi realizări!”
CCI a RM este o organizaţie nonguvernamentală, autonomă şi independentă, care reprezintă interesele în ansamblu ale întreprinzătorilor din Republica Moldova. Camera este persoană juridică de drept public şi în această calitate beneficiază de susţinerea statului. Obiectivul major al CCI a RM este crearea unui mediu şi a unei comunităţi de afaceri în societate şi reprezentarea interesele membrilor săi în sistemul relaţiilor economice externe ale Republicii Moldova, în relaţiile membrilor cu autorităţile guvernamentale şi cu cercurile străine de afaceri.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.