Economia Moldovei aproape în comă! BERD reduce prognoza la doar 1,8% în 2025

13 Mai 2025, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Mai 2025, 11:27 // Actual //  Ursu Victor

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a redus estimarea de creștere economică pentru Republica Moldova în anul 2025, prognozând un avans modest al PIB-ului de doar 1,8%, în scădere față de prognoza anterioară de 2%, potrivit raportului instiituției financiare.

Această revizuire descendentă reflectă cererea externă slabă din Uniunea Europeană, dar și impactul indirect al continuării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, fapt ce a amplificat incertitudinea regională. În 2024, economia moldovenească a crescut cu doar 0,1%, după un an 2023 în care avansul a fost de 0,7%, ceea ce indică o stagnare prelungită a activității economice.

Pentru anul 2026, BERD prognozează o redresare economică mai accentuată în Moldova, cu o creștere estimată la 3,8%, în condițiile unei posibile stabilizări a contextului regional și a activării fondurilor europene din Planul de Creștere al UE pentru Moldova.

Revizuirea în scădere a prognozei pentru 2025 are loc într-un context marcat de incertitudini comerciale globale, noile tarife vamale impuse de SUA și slăbirea cererii din marile economii europene, în special Germania, principalul partener comercial al multor țări din regiune.

În ansamblu, economiile din regiune, potrivit EBRD, este estimată să crească cu 3% în 2025, dar cu revizuiri negative pentru aproape toate țările analizate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.