Tot mai puțini moldoveni folosesc telefonia fixă

05 Dec. 2022, 15:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
05 Dec. 2022, 15:18 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În trimestrul III al anului curent, gradul de utilizare a serviciilor de telefonie fixă și-a continuat tendința de descreștere, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI).

Potrivit informațiilor, numărul total de abonați a înregistrat o scădere de 3,2%, comparativ cu sfârșitul anului 2021, și a totalizat circa 968,2 milioane. Volumul total de trafic a scăzut cu 20,1% și a alcătuit aproximativ 176 milioane minute, iar  volumul total al vânzărilor obținute pe această piață s-a diminuat cu 21,5% și a alcătuit circa 62,7 milioane de lei.

Numărul abonaților S.A. „Moldtelecom” a scăzut cu 3,2%, alcătuind 865 mii, iar a furnizorilor alternativi s-a micșorat cu 3,1%, constituind 103,2  mii de abonați. În consecință, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă raportată  la 100 de locuitori ai republicii a scăzut, față de perioada similară a anului trecut, cu 0,9 puncte procentuale și a ajuns la 37,2%, arată datele ANCERTI.

Micşorarea volumului traficului de voce în reţelele de telefonie fixă a fost cauzată de diminuarea tuturor tipurilor de trafic. Astfel, traficul în reţelele internaţionale de intrare a scăzut – cu 42,6%, traficul în  reţelele internaţionale de ieșire s-a diminuat cu 33,3%, traficul generat către alte reţele fixe – cu 29,7%, traficul către reţelele mobile – cu 17,5%. Urmare a acestei evoluții, traficul mediu lunar de voce per abonat (MoU) a scăzut cu 18,2% și a alcătuit 88 minute (1 oră  şi 28 minute).

Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) a scăzut cu 18,8% și a constituit 21,4 lei.

Datele mai arată că, S.A. „Moldtelecom” a înregistrat un ARPU de 22,2 lei (în scădere cu 19,7%), iar furnizorii alternativi – un ARPU cumulativ de 15,3 lei (în scădere cu 6,5%).

Cea mai mare costă de piață îi revine S.A. „Moldtelecom”. În funcție de volumul veniturilor înregistrate, companiei naționale i-a revenit o cotă de 92,4%.

19 Mai 2026, 14:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2026, 14:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Numărul total al turiștilor cazați în structurile de primire turistică a crescut cu 17,7% în primele trei luni ala anului 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, arară datele Biroului Național de Statistică.

În perioada ianuarie–martie 2026, în structurile turistice din țară au fost cazați 105,4 mii de vizitatori, dintre care 68,6 mii, adică 65%, au fost turiști străini.

Hotelurile și motelurile au înregistrat cea mai mare creștere, cu 23,8%, acestea atrăgând 77,2 mii de turiști. Pe plus au fost și pensiunile turistice și agroturistice (+10,4%), precum și structurile de întremare (+11,1%).

Cei mai mulți turiști străini au venit din Ucraina, care a generat 26,8% din totalul vizitatorilor nerezidenți, urmată de România cu 13,4%. Italia și Statele Unite au avut câte 2,4%, Germania – 2,1%, iar Turcia – 1,9%.

Municipiul Chișinău a rămas principalul punct de atracție pentru vizitatori, concentrând 79,1% din totalul cazărilor turistice din țară.

În același timp, numărul total al înnoptărilor a crescut cu 3,6%, ajungând la 258,1 mii, însă durata medie a șederii turiștilor a scăzut de la 3,8 zile la 3,4 zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!