Eșec costisitor! Ratarea achizițiilor de gaze va pune pe umerii cetățenilor 2,45 miliarde de lei

13 Dec. 2024, 14:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Dec. 2024, 14:06 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul și autoritățile responsabile au comis o „gafă costisitoare” care va afecta serios bugetele familiilor din Republica Moldova. Ratarea oportunităților de achiziție a gazului la prețuri favorabile va duce la o pierdere de aproximativ 2,45 miliarde de lei, sumă care va fi plătită de cetățeni prin costurile mai mari ale serviciilor și produselor, a declrat deputatul PSRM, Petru Burduja în cadrul luării de cuvânt de la Parlament.

Deputatul a explicat că, în perioada ianuarie-aprilie 2024, prețul gazului era de 38 de euro pe MWh (295 de euro pe mia de metri cubi), iar în iulie, în perioada considerată favorabilă, Moldova a reușit să cumpere gaze la 30,7 euro MWh (324 euro/mia de metri cubi).

„În august 2024, ministrul Parlicov a convocat o ședință pentru a analiza evoluțiile pieței și a concluzionat că prețul gazului ar trebui să scadă și că nu era necesar să cumpărăm gaze în acel moment. Premierul Recean nu a intervenit și nu s-a exprimat pe marginea acestei situații, exact în perioada când a început campania electorală. Mai târziu, în septembrie, premierul a declarat că moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și energie în această iarnă. Dar astăzi (12 decemebrie n.a) aflăm că Moldova este asigurată cu gaze în proporție de 93% pentru sezonul de iarnă, dar nu la prețul de 28-30 euro pe MWh, ci la 47 euro pe MWh. Diferența de 17 euro per MWh, pentru un volum de 700 de milioane de metri cubi, se traduce în 125 de milioane de euro, adică 2,45 miliarde de lei”, a afirmat Burduja.

Deputatul a adăugat că această sumă uriașă va fi plătită direct de cetățeni prin costul, produselor și serviciilor, iar situația rămâne neclară și în privința tarifelor pentru energie electrică.

În urma demisiilor de la Ministerul Energiei, Energocom și Moldovagaz, Burduja la- întrebat pe premierul Recean dacă a fost creată o comisie pentru a investiga cine se face vinovatde ratrea achizițiilor.

Moldovagaz a publicat în dimineața zilei de vineri un comunicat de presă în care anunța că a achiziționat întregul volum de gaze naturale până în luna martie 2025.  La sfârșitul lunii noiembrie, ANRE a aprobat majorarea tarifelor la gaz pentru populație cu circa 30%, la 16,74 lei per metru cub.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.