Eșec în prima licitație de vânzare de energie din 2023 în România. Furnizorii au umflat prețurile până la cer

Prima ofertă de vânzare de energie electrică pe piața la termen din București din acest an nu și-a găsit cumpărător, din cauza prețului prea mare. Furnizorii par că nu-și mai permit să cumpere la orice preț.

În data de 3 ianuarie, Electrocentrale București, producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos la licitație pe piața de contracte bilaterale – licitație extinsă a OPCOM, cinci pachete de energie electrică, toate cu livrare în perioada 10 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023. Energia oferită a fost cu livrare în bandă, la o putere de 5 MW pentru primele trei pachete și 10 MW pentru celelalte două. În total aproape 300 GWh de energie electrică, prima ofertă de energie pe această piață din anul 2023.

Producătorul a solicitat, de fiecare dată, un preț de 1.700 de lei/MWh, și, pentru fiecare pachet, a primit o singură ofertă de cumpărare, din partea Electrica Furnizare, care a oferit însă mult mai puțin, doar 1.200 de lei. Ca atare, nu s-a încheiat nicio tranzație.

Elcen a solicitat direct acest preț de 1.700 de lei/MWh încercând probabil să repete dublul succes din luna decembrie. Atunci, producătorul a reușit de fiecare dată să vândă energia peste prețul solicitat. În 8 decembrie scotea la vânzare, pe aceeași piață, energie pentru primul trimestru din 2023 la 1.300 de lei/MWh, și reușea să o vândă către EDS la prețuri cuprinse între 1.437 și 1.451 de lei/MWh. În 16 decembrie, Elcen scotea din nou energie la vânzare, tot cu livrare în primul trimestru din acest an, tot la 1.300 de lei. A cumpărat Enel, la 1.605-1.610 lei/MWh. Iată că, de această dată, Elcen, care și-a încercat norocul direct la 1.700 de lei, pentru energie cu livrare tot anul, nu a mai reușit să vândă energia.

Pragul de 1.300 de lei/MWh

După cum se știe, de la 1 ianuarie 2023, toate categoriile de clienți din România plătesc prețuri finale (cu tot cu tarife de rețea și taxe) cuprinse între 680 și 1.300 de lei/MWh. Statul plătește furnizorului diferența dintre costul real de achiziție al energiei și prețul plafonat cu care este obligat să vândă, dar doar în limita unui cost mediu lunar de achiziție de 1.300 de lei/MWh.

Așadar, din tranzacțiile încheiate deja în trecut dar cu livrare acum, din (puțina) energie cumpărată prin sistemul centralizat de achiziție la prețul de 450 de lei/MWh impus de stat, din contractele de pe piețele la termen încheiate acum și din achizițiile de energie de pe piața spot, furnizorul nu trebuie să depășească o medie lunară de achiziție de 1.300 de lei/MWh, ca să nu intre în pierdere.

Faptul că nu a venit nimeni cu o ofertă de cumpărare la un preț apopiat de cei 1.700 de lei ceruți de Elcen poate indica fie faptul că furnizorii sunt deja contractați suficient (puțin probabil) fie că deja costurile lor cu achiziția se apropie de pragul de decontare, și astfel nu își permit achiziții suplimentare a acest preț, mult peste prag. Iar energie la un preț apropiat de prag se pare că s-ar cumpăra. În 6 ian, Veolia a scos la vânzare energie la 1.300 de lei/MWh, e adevărat doar 2 MW bandă cu livrare în lunile februarie și martie. EDS a cumpărat energia cu 1.298 de lei/MWh.

Elcen este exceptată de obligația de a vinde energie electrică la 450 de lei, în cadrul mecanismului de achiziție centralizată, pentru că produce în cogenerare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#opcom #Energie #pret #Bursa

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.