Ethereum poate depăşi Bitcoin. Care sunt motivele

02 Iun. 2021, 09:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
02 Iun. 2021, 09:18 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Relativa rezilienţă de care a dat dovadă Etherum în luna mai a reiterat teoriile conform cărora a doua cea mai valoroasă criptomonedă din lume ar putea depăşi într-o bună zi Bitcoin în ceea ce priveşte valoarea de piaţă, transmite Bloomberg.

La moment, prețul Bitcoin este de peste două ori mai mare decât prețul Etherum, însă decalajul s-a redus cu aproximativ 350 de miliarde de dolari în ultima lună, rezultat direct al declinului suferit de cea mai puternică monedă virtuală din lume şi scăderilor mai mici suportate de Etherum.

Fanii Etherum spun că popularitatea criptomonedei se datorează serviciilor financiare bazate pe blockchain, obiectelor digitale de colecţie şi îmbunătăţirilor din interiorul reţelei Ethereum.

Este probabil ca Ether să depăşească Bitcoin la un moment dat, având în vedere că Ethereum va fi superior din punct de vedere al inovării şi interesului prezentat de developeri”, spune Tegan Kline, cofondator al grupului blockchain Edge & Node, adăugând că investitorii ar trebui să aloce capital ambelor active.

Viteza cu care se schimbă segmentul crypto îngreunează orice fel de predicţie în rândurile analiştilor. Totuşi, strategii Goldman Sachs şi celebra investitoare Cathie Wood au subliniat constant potenţialul Ether. Mai mult, interesul pentru criptomonede s-a extins dincolo de Bitcoin, a cărui cotă de 1,6 trilioane de dolari din valoarea totală a pieţei crypto a scăzut la 40% de la 70% în primele săptămâni ale anului, scrie Aleph News.

Ether a crescut cu 900% în ultimul an, depăşind creşterile înregistrate de Bitcoin – 275%. Totuşi, există analişti care continuă să aibă încredere în principală criptomonedă a lumii.

07 Aug. 2026, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 13:15 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan respinge ideea că agenții imobiliari ar fi responsabili pentru scumpirea apartamentelor din Chișinău. Șeful Guvernului susține că intermediarii nu dispun de resursele necesare pentru a cumpăra zeci de locuințe și a limita artificial oferta, însă admite că trebuie verificat comportamentul companiilor de construcții.

„Un agent imobiliar este un intermediar. El vede un vânzător, vede un cumpărător și primește un comision. Ideea că agenții imobiliari cumpără zeci de apartamente, fiecare costând sute de mii de dolari, și plasează milioane de lei doar pentru a limita oferta este un mit”, a declarat Tofan în cadrul Forumului Diasporei, unde premierul a fost întrebat despre explozia prețurilor pe piața imobiliară din Capitală.

Premierul a afirmat că o asemenea strategie nu ar fi viabilă din punct de vedere economic. În schimb, acesta a admis că unele companii de construcții ar putea amâna scoaterea apartamentelor la vânzare dacă prețurile de pe piață nu corespund așteptărilor lor.

„Poate să fie vorba despre companiile de construcții care rețin oferta pentru că li se pare că prețul nu este suficient de mare. Dar, cu siguranță, problema nu este în agenții imobiliari”, a punctat șeful Executivului.

Tofan a precizat că autoritățile trebuie să intervină dacă sunt identificate abuzuri sau posibile înțelegeri de cartel. Totuși, premierul a avertizat că nu trebuie trase concluzii înainte de realizarea unei analize bazate pe date.

„Acolo unde sunt abuzuri, trebuie să intervenim. Dacă avem indicii de cartel, trebuie să intervenim. Dar ezit să sar la concluzii până când avem diagnoza bine pusă la punct”, a spus Tofan.

Premierul s-a arătat rezervat și față de eventuala taxare suplimentară a apartamentelor care nu sunt date în chirie. Potrivit acestuia, o asemenea măsură i-ar putea afecta inclusiv pe moldovenii din diasporă care și-au cumpărat cu greu o locuință, dar nu dispun încă de bani pentru reparație.

Tofan a susținut că amenajarea completă a unui apartament în Chișinău poate ajunge la aproximativ 1.000 de euro pentru un metru pătrat, dacă sunt incluse mobilierul, instalațiile electrice și lucrările sanitare.

„Unii au cumpărat un apartament cu banii adunați cu greu în Italia sau Portugalia, dar încă nu au bani pentru reparație. Iar noi vrem deja să-i taxăm pentru că nu îl dau în chirie. Trebuie să fim foarte atenți să nu speriem diaspora și oamenii care și-au strâns cu greu bani pentru o locuință”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului a promis că eventualele intervenții pe piața imobiliară vor fi analizate în baza cifrelor, dar a avertizat că măsurile luate în grabă ar putea produce efecte mai grave decât problema pe care încearcă să o rezolve.

Pentru a ilustra riscurile intervențiilor economice, Tofan a invocat situația industriei uleiului. Potrivit premierului, Republica Moldova a trecut de la statutul de exportator important la cel de importator de ulei de floarea-soarelui, după ce măsurile aplicate pentru protejarea unei părți a pieței ar fi afectat industria de procesare.

„Dacă încerci uneori să repari ceva, poți face mult mai mult rău. În economie, lucrurile sunt foarte interconectate”, a conchis Vasile Tofan.

Locuințele din Republica Moldova continuă să se scumpească, deși creditarea ipotecară a încetinit. Potrivit celui mai recent Raport de evaluare a stabilității financiare al Băncii Naționale a Moldovei, prețurile de ofertă ale imobilelor rezidențiale au crescut în primul trimestru din 2026 cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2,8% comparativ cu trimestrul precedent.

Indicele prețurilor bunurilor imobile rezidențiale, calculat de BNM în baza prețurilor de ofertă, a ajuns la 233%, confirmând menținerea tendinței ascendente pe piață.

Scumpirile au continuat în pofida reducerii cererii finanțate de bănci. Volumul creditelor ipotecare noi a coborât la 2,4 miliarde de lei, cu 15,8% mai puțin decât în primul trimestru din 2025 și cu 12,8% sub nivelul din ultimele trei luni ale anului trecut.

Datele sugerează că avansul prețurilor nu mai poate fi explicat exclusiv prin creditarea ipotecară. Evoluția poate fi influențată și de oferta limitată, achizițiile realizate din economii proprii, inclusiv de către diasporă, costurile de construcție și comportamentul dezvoltatorilor. BNM nu atribuie însă creșterea unui singur factor.