Când s-a întâlnit, la Mănăstirea Carmelitelor din Budapesta, cu executivul unuia dintre cei mai mari fabricanţi de armament şi tehnică militară din Europa, Rheinmetall, premierul ungar Viktor Orban a spus că apărarea Ungariei este cel mai important obiectiv şi de aceea dezvoltarea forţei şi industriei militare nu trebuie să încetinească. Niciun efort nu trebuie curmat, în ciuda „crizei sancţiunilor europene“, notează Ziarul Financiar.
Rheinmetall este din Germania, aşa cum sunt multe din puternicele companii care reindustrializează Ungaria. Locul întâlniri nu poate fi întâmplător: mănăstirea are semnificaţii religioase profunde, fiind construită pe locul unei moschei de un ordin înfiinţat în statele cruciate, şi politice, acolo fiind stabilit recent biroul prim-ministrului. Orban se imaginează adesea drept ultim apărător al creştinătăţii. Întâlnirea în sine cu CEO-ul de la Rheinmetall, Armin Papperger, arată o tendinţă care se amplifică nu doar în Ungaria, ci în mare parte din Europa Centrală şi de Est, pe măsură ce războiul Rusiei contra Ucrainei se înteţeşte.
Aici a început o cursă a înarmării şi a dezvoltării industriei de apărare. În Ungaria, Rheinmetall construieşte mai multe fabrici, unde va produce muniţie, explozibil şi vehicule blindate de război. Anul trecut s-a vehiculat ideea ca Ungaria să producă drone în colaborare cu Turcia. Eforturile lui Orban de a-şi reînarma ţara au început mai demult, pe la mijlocul anilor 2010, când guvernul său a inventat şi o nouă disciplină şcolară, educaţie patriotică. Pentru aceste eforturi au fost alocate fonduri de zeci de milioane de euro. Dacă planurile au succes, Ungaria va avea şase noi fabrici de armament: patru ale nemţilor, una a companiei de stat HM Arzenál şi una unde Airbus va produce componente pentru elicoptere.
Între timp, sistemul şcolar a rămas subfinanţat. Polonia, acum că teama că Rusia va deveni agresivă s-a concretizat, are de gând să aloce anul acesta pentru apărare nu 2% din PIB, cât este minimul cerut de regulile NATO, ci 4% din PIB. Este un efort fără precedent în istoria ţării şi are ca scop grăbirea înarmării, a explicat premierul Mateusz Morawiecki. Aceste cheltuieli, ca pondere în PIB, s-ar putea să fie cele mai mari din NATO. Anul trecut, Grecia a fost campionul, cu cheltuieli echivalente cu 3,8% din PIB. SUA au fost pe locul 2, iar Polonia s-a situat pe locul 3. Şi în Polonia este considerat că sistemul de învăţământ este subfinanţat. Circulă poveşti cum că la unele şcoli profesorii au mai multe absenţe decât elevii.
Anunţul a venit în contextul în care Polonia cumpără 116 tancuri americane Abrams şi are un contract imens cu Coreea de Sud pentru achiziţionarea a 1.000 de tancuri, între 600 şi 700 de obuziere autopropulsate, aproape 50 de aeronave de luptă uşoare şi sute de lansatoare de rachete. Este vorba de cel mai mare acord de export de armament şi tehnică militară încheiat de coreeni. În locul lor puteau fi germanii, dar aceştia au fost depăşiţi de situaţie. Detaliile sunt secrete, dar presa coreeană estimează că în joc sunt 15 miliarde de dolari. O bună parte din tancurile coreene vor fi modificate, în sensul că va fi întărit blindajul pentru a corespunde condiţiilor de luptă din Polonia, şi vor fi construite în această ţară.
În acest fel, acordul cu sud-coreenii aduce în Polonia nu doar tehnică militară, ci şi o fabrică, tehnologie şi tehnicieni, adică know-how. Iar Polonia devine una dintre cele mai mari forţe militare din UE. Între timp, producătorii de armament est-europeni au mărit producţia până la cadenţe văzute doar în timpul războiului rece. Muniţia, armele şi echipamentele se duc cel mai probabil în Ucraina, după cum sugerează Reuters. Războiul a devenit astfel o oportunitate pentru industria militară a regiunii.
Contextul permite PGZ, de exemplu, o companie de apărare poloneză deţinută de stat cu zeci de subsidiare şi cu participaţii la multe alte companii din sector, să majoreze investiţiile cu aproape 2 miliarde de dolari în următorii zece ani.