Europenii au confiscat iahturi în valoare de peste 2 miliarde de dolari care aparțin oligarhilor ruși

05 Apr. 2022, 12:26
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
05 Apr. 2022, 12:26 // Au Bani //  MD Bani

Mega iahturi în valoare de peste 2 miliarde de dolari, care ar aparține miliardarilor ruși, au fost confiscate în Europa de când președintele rus Vladimir Putin a început un război împotriva Ucrainei la sfârșitul lunii februarie, transmite Bloomberg.

Cel puțin 13 iahturi cu o valoare cuprinsă între 8 și 606 milioane de dolari au fost confiscate sau reținute în UE și Marea Britanie, în timp ce oficialii continuă să sancționeze elita Rusiei.

SUA, alături de Regatul Unit și UE, au impus sancțiuni economice oligarhilor ruși – mulți dintre ei și-au mutat mega-yachturile în regiuni unde nu pot fi confiscate, inclusiv Maldive.

Joseph Zeballos-Roig și Hillary Hoffower de la Business Insider menționează că poate fi dificil să identifici proprietarii iahturilor, dar destule „speculații publice” care sugerează că un oligarh rus este proprietarul este de obicei „suficient pentru un sechestru”.

De exemplu, Spania deține patru dintre aceste iahturi, inclusiv Lady Anastasia de 8 milioane de dolari care i-ar aparține lui Alexander Mikheev, Valerie de 95 de milioane de dolari a lui Serghei Chemezov, Tango – nava de 95 de milioane de dolari despre care se spune că i-ar aparține lui Viktor Vekselberg și iahtul de 468 de milioane de dolari Crescent, proprietarul căruia pare a fi Igor Sechin.

Franța mai deține trei nave, inclusiv un alt iaht în valoare de 125 de milioane de dolari a lui Sechin, Amore Vero. Țara deține, de asemenea, două iahturi care i-ar aparține lui Alexey Kuzmichev – Little Bear de 22 de milioane de dolari și Big Bear de 77 de milioane de dolari.

Italia deține Lady M de 34 de milioane de dolari despre care se speculează că îi aparține lui Alexei Mordashov; Yachtul cu vele A, de 575 milioane USD, proprietarul căruia ar fi Andrey Melnichenko; și Lena de 38 de milioane de dolari, care i-ar aparține lui Genadii Timcenko.

Germania deține cea mai mare navă, Dilbar, proprietarul căreia ar fi Alisher Usmanov și este evaluată la 606 milioane de dolari.

Gibraltar, un teritoriu britanic, deține Axioma de 68 de milioane de dolari a lui Dmitri Pumpyansky, în timp ce Anglia a preluat controlul asupra Phi de 38 de milioane de dolari despre care se spune că i-ar aparține lui Vitaly Kochetkov.

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.