Față nevăzută a creditelor pentru business! La ce să fii atent ca să nu fii păcălit

09 Aug. 2024, 12:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
09 Aug. 2024, 12:45 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Alegerea unui credit nu trebuie luată ușor, mai ales în contextul avalanșei de reclame și oferte de finanțare. În antreprenoriat, accesul la finanțare adecvată poate deschide oportunități valoroase, dar o planificare financiară necorespunzătoare poate duce la eșecul afacerii. De multe ori, capitalul propriu nu este suficient pentru a dezvolta afacerea, iar apelarea la instituții financiare poate fi o soluție eficientă, cu condiția să fie administrată corect.

Banca Națională a Moldovei oferă câteva sfaturi esențiale pentru a naviga corect în procesul de împrumut:

1.Graficul de Rambursare: Finanțarea datoriei vine cu un grafic de rambursare predeterminat, care ajută întreprinderile să își planifice bugetele pentru rambursări regulate, facilitând gestionarea fluxului de numerar.

2.Rata Dobânzii: De obicei, băncile oferă o rată a dobânzii mai mică decât Organizațiile de Creditare Nebancară (OCN) și Asociațiile de Economii și Împrumut (AEI), ceea ce poate reduce costurile totale ale finanțării.

3.Păstrarea Proprietății: Întreprinderile pot păstra controlul asupra operațiunilor lor și proprietatea deplină a afacerii, fără a ceda active importante în favoarea creditorului.

4.Obligații de Rambursare: Împrumuturile implică obligația de a efectua rambursări regulate care includ atât partea principală a creditului, cât și dobânda. Întârzierile sau neplata obligațiilor pot duce la penalități și pot afecta negativ scorul de creditare al companiei.

5.Costuri Adiționale: Cheltuielile cu dobânzile pot crește costul total al finanțării. Ratele mai mari ale dobânzilor pot influența semnificativ profitabilitatea și fluxul de numerar al afacerii.

6.Cerinte de Garantare: Unele opțiuni de finanțare pot necesita garanții, cum ar fi bunuri imobile sau echipamente, care pot fi puse în pericol în caz de nerambursare a împrumutului.

Cu toate acestea, pentru accesarea oricărui credit este necesar să fie analizate diverse instituții financiare și tipuri de credite disponibile pentru a găsi cea mai bună ofertă care să se potrivească nevoilor dumneavoastră. Comparați ratele dobânzilor, taxele, comisioanele, perioadele de rambursare și alte condiții relevante. Un indicator ferm de comparare a costului ofertelor de creditare este DAE (Dobânda Anuală Efectivă). Instituțiile financiare sunt obligate să  calculeze și să afișeze acest indicator, pe care e necesar să-l luați în considerare, dar nu sunt de ignorat și alte aspecte, cum ar fi condițiile de gaj, posibilitatea de accesare a garanțiilor de stat, perioada de grație confortabilă pentru afacerea dumneavoastră, cauzele și metodele de renegociere și / sau de modificare a condițiilor contractuale. Solicitați un exemplar al contractului de credit standard și clarificați cu specialistul instituției financiare toate aspectele neclare și condițiile specifice ale contractului dumneavoastră. Puteți apela la bănci pentru accesarea creditelor, la Organizații de Creditare Nebancară (OCN) sau Asociații de Economii și Împrumut (AEÎ). Băncile manifestă o rigurozitate mai înaltă la acordarea creditelor, dar de cele mai multe ori practică o rată a  dobânzilor mai mică față de OCN-uri și AEÎ.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!