Flota fantomă a Rusiei din Moldova lucrează din greu! Peste 20 de petroliere transportă milioane de tone de țiței

31 Iul. 2024, 09:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Iul. 2024, 09:47 // Actual //  bani.md

Peste 20 de petroliere gestionate de companii moldovenești au transportat milioane de tone de țiței rusesc în ultimele 6-7 luni. Aceste companii sunt controlate de persoane interpuse, unele dintre ele au lucrat la compniile lui Dorin Damir, finul oligarhului Vladimir Plahotniuc, potrivit investigației RISE Moldova .

În mod surprinzător, aproximativ 2% din petrolul rusesc exportat în această perioadă a fost transportat de petroliere administrate de firme moldovenești, care, în multe cazuri, nu au angajați în Moldova. Majoritatea acestor nave fac parte din „flota din umbră” a Rusiei, care în primul trimestru al anului 2024 număra peste 400 de tankere. Printre acestea se află și 12 tankere deținute de companii din Insulele Seychelles, dar gestionate de patru companii din Moldova. În total, numărul petrolierelor moldovenești ajunge la 23, reprezentând aproape 6% din flota fantomă a Rusiei. În cazul în care afirmațiile unei companii care susține că operează cu o flotă de 50 de tankere sunt adevărate, numărul ar putea ajunge la 70, constituind o flotă impresionantă.

Companiile moldovenești identificate au multe asemănări și conexiuni între ele: toate au fost înregistrate după 24 februarie 2022, ziua când Rusia a început războiul activ în Ucraina, au în denumire cuvintele „Ship Management”, „Shipping” sau „Shipmanagement”, au aceleași adrese juridice și administratori și fondatori afiliați. Beneficiarul final al acestor companii rămâne însă necunoscut.

Benjamin Hilgenstock, Senior Economist la Kyiv School of Economics Institute, a declarat: „Și pentru noi este o provocare să identificăm cine este proprietarul real al acestor vase, pentru că deseori ele sunt înregistrate în jurisdicții de unde nu este disponibilă informația sau bazele de date nu sunt deschise.”

Conform datelor KSE Institute, în prima jumătate a anului 2024, cantitatea de petrol și produse petroliere rusești transportată de petroliere gestionate de firme moldovenești a fost de aproximativ 27,5 milioane de barili, echivalentul a 3,75 milioane de tone, în valoare de circa 2,2 miliarde de dolari la prețul mediu al pieței pentru marca Brent, sau 1,7 miliarde de dolari la prețul plafon de 60 de dolari pe baril stabilit de statele occidentale pentru petrolul rusesc.

Deși experții de la KSE Institute consideră că aceste volume sunt relativ mici în raport cu exporturile totale de hidrocarburi ale Rusiei, volumele transportate de petrolierele gestionate de companiile din Chișinău sunt de aproximativ patru ori mai mari decât importul anual de produse petroliere al Moldovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Iun. 2026, 08:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Iun. 2026, 08:54 // Actual //  Ursu Victor

Șase cetățeni georgieni au fost condamnați de justiția franceză pentru implicarea într-o schemă sofisticată de furt al unor opere rare ale literaturii ruse din biblioteci prestigioase din Paris și Lyon, relatează publicația Le Monde.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a înlocuit sistematic volumele originale cu copii realizate special pentru a nu trezi suspiciuni. Printre autorii vizați s-au numărat Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov și Evgheni Baratînski.

Cinci bărbați și o femeie au fost găsiți vinovați de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, iar o parte dintre aceștia au fost condamnați și pentru furtul unor bunuri care fac parte din patrimoniul cultural.

Printre inculpați se numără doi cetățeni georgieni extrădați în Franța după ce au fost condamnați în alte state europene pentru fapte similare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, condamnat anterior în Lituania pentru organizarea furtului unor publicații din secolul al XIX-lea, a primit cea mai severă pedeapsă: șapte ani de închisoare și interdicție pe viață de a intra pe teritoriul Franței după executarea pedepsei. Un alt inculpat, condamnat anterior în Estonia, a primit patru ani de detenție.

Alți doi membri ai grupării au fost judecați în lipsă, după ce au fost arestați în Georgia, stat care nu își extrădează cetățenii. Tribunalul penal din Paris i-a condamnat la câte șase ani de închisoare și a emis mandate de arestare pe numele lor.

În pledoaria finală, procurorul a descris operațiunea drept „un adevărat jaf al unor comori culturale”, desfășurat la scară largă, cu minuțiozitate și cinism.

Furturile au avut loc în 2023 la biblioteca Diderot a Școlii Normale Superioare din Lyon, la Biblioteca Națională a Franței și la biblioteca universitară de limbi și civilizații din Paris.

Ancheta a stabilit că suspecții vizitau inițial bibliotecile sub pretextul cercetării academice. Ei fotografiau volumele rare și le măsurau cu atenție, după care reveneau ulterior cu reproduceri realizate la dimensiuni identice, pe care le schimbau cu exemplarele originale.

Printre cărțile furate se numără șase ediții ale operelor lui Pușkin, două ediții ale lui Lermontov și o ediție a lui Baratînski. Prejudiciul total provocat instituțiilor culturale franceze este estimat la aproximativ 770.000 de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!