FMI este pregătit să ajute Republica Moldova

03 Mart. 2022, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2022, 17:36 // Actual //  MD Bani

Fondul Monetar Internațional (FMI) este pregătit să ofere ajutor Republicii Moldova în contextul crizei din Ucraina și a fluxului crescut de refugiați ajunși în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat Rodgers Chawani, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional (FMI) în Republica Moldova.

Potrivit reprezentantului FMI, instituția apreciază asistența oferită de autorități și este gata să se alăture, pentru a ajuta Republica Moldova să facă față presiunii cheltuielilor care urmează să crească.

„Criza în plină desfășurare în Ucraina a complicat mediul politicilor din Republica Moldova. Cu toții monitorizăm îndeaproape evoluțiile și sperăm într-o soluție la nivel diplomatic. Republica Moldova are un cadru de politici robust, băncile sunt bine capitalizate și lichide, BNM dispune de rezerve valutare mari, iar nivelul datoriei este scăzut, ceea ce asigură posibilitatea de a manevra în contextul curent complex. Apreciem asistența umanitară excepțională mobilizată de autorități; cu toate acestea, solicitările sunt în creștere. În acest context plin de provocări, FMI menține legătura strânsă cu partenerii din Republica Moldova și este pregătit să sprijine autoritățile, ca să poată face față presiunilor de cheltuieli suplimentare.”, a declarat Rodgers Chawani.

De asemenea, reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional atrage atenția supra faptului că criza din țara vecină „a complicat mediul politicilor din Republica Moldova”.

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 17:43
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 17:43 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bitcoin a revenit puternic peste pragul de 93 000 de dolari la începutul acestei săptămâni, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni și confirmând o schimbare de ton pe piața criptomonedelor. Pe 5 ianuarie, cotația a urcat până la aproximativ 93 350 de dolari, maxim atins în contextul deschiderii tranzacțiilor cu futures pe bursa CME, moment care a generat un „gap” de preț între 90 500 și 91 550 de dolari.

În prezent, moneda are o capitalizare de piață estimată la 1,85 trilioane de dolari și un volum de tranzacționare de peste 38 de miliarde de dolari în ultimele 24 de ore. Din perspectiva analizei tehnice, structura rămâne favorabilă. Bitcoin a construit minime succesiv mai ridicate după ce a apărat zona de suport de 85 000–86 000 de dolari la finalul lunii decembrie.

Principala zonă de rezistență este identificată între 94 500 și 95 000 de dolari, iar o depășire susținută a acestui interval ar putea deschide calea către noi maxime. Pe de altă parte, o coborâre sub nivelul de 92 000–91 000 de dolari ar putea slăbi structura pe termen scurt și ar crește riscul unei corecții mai ample. Per ansamblu, bitcoin își consolidează poziția într-o zonă-cheie, cu o perspectivă pozitivă, dar cu prudență crescută din partea investitorilor.