FOTO Cum arată trenul mistuit de flăcări la Sipoteni

08 Dec. 2022, 14:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Dec. 2022, 14:44 // Actual //  bani.md

IGSU a publicat fotografiile cu trenul Chișinău – Iași a cărui locomotivă a fost cuprinsă de flăcări la Sipoteni.

„S-a aprins secțiunea motorului de la locomotiva din spate a trenului. Pericol pentru pasageri nu există. 50 dintre aceștia se deplasau la Iași și 40 la Ungheni. Toți cei 90 de pasageri au fost coborâți și transportați la Ungheni. Pasagerii care vor rambursarea costului biletului pot solicita acest lucru”, declara în dimineața zilei de astăzi Dumitru Prohnițchi comunicatorul de la CFM.

În 2013 CFM a reabilitat 5 trenuri sovietice din Republica Moldova la Remar Pașcani, parte a grupului Grampet, controlată de milionarul român Gruia Stoica. Valoarea contractului de moderinzare a celor cinci garnituri de tren a fost de aproximativ 11 milioane de euro.

Trenurile au fost reabilitate pe vremea când ministru al Transporturilor era Anatol Șalaru, iar director al CFM era Vitalie Strună, care a și fost anchetat pentru spălare de bani de la CFM.

Nu este prima dată când trenurile reabilitate în România au luat foc. La un an de la reabilitare unul din trenuri care se deplasa la Ungheni a luat foc în anul 2014, la un an de la modernizare.

05 Iun. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Serbia și-a asigurat prelungirea cu încă trei luni a contractului pentru livrările de gaze rusești de la Gazprom. Noul acord va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie, după ce actualul contract expiră pe 30 iunie.

Anunțul a fost făcut de ministra Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, după o întâlnire cu șeful Gazprom, Alexei Miller, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Oficialul sârb a declarat că prelungirea este importantă pentru țară și economie, deoarece Serbia continuă să beneficieze de livrări stabile și la prețuri avantajoase. Potrivit acesteia, acordul oferă și flexibilitate în ceea ce privește volumele de gaze livrate.

Este a doua extindere consecutivă a contractului dintre Serbia și Gazprom, după ce, în luna martie, Belgradul obținuse deja o prelungire de trei luni.

În prezent, gazul rusesc acoperă aproximativ 90% din necesarul Serbiei. Totuși, autoritățile de la Belgrad încearcă să reducă dependența de Rusia prin importuri de gaze din Azerbaidjan și prin achiziții de gaze naturale lichefiate din terminalele aflate în Grecia.

Gazul rusesc ajunge în Serbia prin conducta „Balcanic Stream”, continuarea gazoductului „TurkStream”, care traversează Bulgaria și Serbia spre Ungaria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!