(FOTO) Ferrari s-a lansat în fashion și a prezentat prima colecție vestimentară. Cum arată și care sunt prețurile

14 Iun. 2021, 09:58
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
14 Iun. 2021, 09:58 // Au Bani //  MD Bani

Producătorul de supercaruri Ferrari a lansat duminică, 13 iunie, prima sa colecţie vestimentară. Este vorba de haine contemporane dedicate fanilor companiei. Colecția a fost prezentată în cadrul unui eveniment organizat la fabrica din Maranello, transmite Reuters.

Lansarea reprezintă una dintre cele mai mari investiţii ale sale în afara activităţii auto. Aceasta este o strategie importantă prin care compania doreşte să genereze aproximativ 10% din profituri în 7-10 ani.

Planurile Ferrari de a-şi extinde marca includ, de asemenea, redeschiderea unui restaurant în oraşul său de reşedinţă Maranello, din nordul Italiei, cu bucătarul deţinător de stele Michelin Massimo Bottura.

Hainele sunt create de directorul de creaţie şi fost designer al Armani, Rocco Iannone și au fost expuse la fabrica Ferrari din Maranello, pe o pasarelă instalată pe linia de asamblare a maşinilor sale sport, cum ar fi 812 Competizione.

„Dorim să atragem tinerii şi femeile. Ţintelel noastre nu sunt doar cei care cumpără un Ferrari, ci şi cei care cunosc marca şi valorilor acesteia”, a spus el.

Iannone, în vârstă de 37 de ani, originar din Calabria, în sudul Italiei, a declarat că a lucrat din greu la ţesături, care includ mătase, cu un model imprimat cu marca Ferrari şi nailon.

„Cele mai multe dintre ele sunt ţesături tehnice de înaltă performanţă, dar cu o notă de haute-couture”, a spus el.

Iannone a descris colecţia ca fiind „fluidă”, cu 80% dintre modele concepute pentru a atrage atât femeile, cât şi bărbaţii, cu dimensiuni cuprinse între XXXS şi XXXL.

„Ferrari nu este niciodată o companie nostalgică, este întotdeauna gata să profite de spiritul prezentului şi să privească viitorul”, a spus el.

Prețurile sunt cuprinse între 200 de euro (242,12 dolari) pentru tricouri şi până la 3.000 de euro pentru haine de top, colecţia are un etos ”de lux”.

Cu toate acestea, Ferrari nu îşi va uita suporterii din Formula 1, chiar dacă reduce cu 50% produsele bazate pe licenţe. Compania va vinde în continuare pălării, căni şi tricouri îndrăgite de fani.

20 Apr. 2026, 17:39
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Apr. 2026, 17:39 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Într-un interviu acordat publicației „Cu Sens”, ministrul Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a fost confruntată cu propriile declarații de avere și interese personale pentru anul 2025. Potrivit documentului, aceasta și soțul său dețin o avere totală de aproximativ 10 milioane de lei, care provin din salarii, dividende, proprietăți imobiliare și bunuri de lux.

Moderatoarea a punctat că ministrul este fondatoarea unei firme evaluate la 4 milioane de lei, deține o casă și un teren în valoare de 3 milioane de lei, un garaj de 25.000 de euro, un teren extravilan de 64.000 de lei, un camion și două automobile de lux, un Land Rover Discovery (260.000 de lei) și un Volvo XC90 (24.000 de euro). Tot în 2025, Catlabuga și-a împrumutat propria firmă cu 2 milioane de lei și are un credit bancar de aproape 2,5 milioane de lei, de restituit până în 2047.

Întrebată „unde se câștigă mai bine, la stat sau în afaceri?”, ministrul a răspuns:

„Se câștigă acolo unde muncești. Și ești transparent și ești integru. Eu în continuare o să zic și poziția mea este că tot ce am făcut și ce am declarat, pentru că am declarat transparent și nu este nimic de ascuns, cu siguranță bună întrebare unde se câștigă bine. Se câștigă acolo unde se depune efort, muncă și ambiție. Tot ce a fost declarat este conform legislației, am întrunit și avem proveniență, avem și împrumuturile, avem și creditele care achităm de dobânzi lunare. Deci cumva ca și toată lumea de rând care vrea să obțină ceva, are și angajamente care și le asumă în contextul unui credit pe care de fapt l-am luat și este ipotecar. Cam astea sunt veniturile pe care putem să le declarăm”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!