(FOTO) În Republica Moldova a avut loc inaugurarea parcului fotovoltaic al celui mai mare investitor românesc

12 Oct. 2022, 17:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 17:05 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Astăzi, 12 octombrie 2022, a avut loc inaugurarea parcului fotovoltaic al celui mai mare investitor românesc în Republica Moldova, compania Balkan Pharmaceuticals. Evenimentul s-a desfășurat în incinta complexului industrial de producere a medicamentelor din localitatea Sângera. La eveniment au participat excelența sa, domnul Cristian Leon Ţurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Dragoș Guțu, directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și domnul Valeriu Popa, primarul or. Sângera.

Proiectul are ca scop asigurarea securității procesului de producție a medicamentelor, în condițiile de incertitudine energetică cu care se confruntă Republica Moldova.

Totodată, acesta reprezintă una din măsurile GREEN adoptate de Balkan Pharmaceuticals, în vederea reducerii emisiilor poluante.

În perioada însorită a zilei, instalațiile vor asigura producerea a până la 100% din energia electrică necesară procesului de fabricație și proceselor conexe.

„Mă bucur că o companie românească a avut această idee vizionară de a-și crea propria sursă de energie. Astfel, poate să-și asigure o medie anuală de 70% din necesarul de electricitate, iar în orele de vârf poate să depășească 100%, ceea ce înseamnă că Balkan Pharmaceuticals poate să devină un furnizor de electricitate în rețeaua din Republica Moldova.” a declarat domnul Cristian Leon Ţurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.

Parcul fotovoltaic este amplasat pe o suprafață de 2,3 Ha, iar suma investiției ajunge la cca 1,5 mln Euro. Proiectarea, organizarea și instalarea parcului au durat cca 12 luni, primele schițe de proiect fiind executate în octombrie 2021.

Balkan Pharmaceuticals este unicul producător de forme injectabile/perfuzabile din țară.

Complexul modern de la Sângera are 4 fluxuri industriale certificate GMP la nivel european, care asigură producerea a peste două sute de medicamente în diferite forme și doze.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Compania asigură cu locuri de muncă peste 500 de persoane, printre care specialiști de calificare înaltă, antrenați în procesul de producere (farmaciști, chimiști, biologi, ingineri) dar și angajați responsabili de lanțul de distribuție.

26 Apr. 2026, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil, iar revenirea la un regim normal de transport ar putea dura luni de zile, avertizează armatorii și analiștii internaționali.
Situația s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni. După o perioadă de tensiuni crescânde și perturbări în unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii, președintele SUA, Donald Trump, declara la începutul lunii aprilie că Washingtonul ar putea „deschide ușor” strâmtoarea și relua fluxurile de petrol. La doar trei săptămâni distanță, realitatea din teren este opusă: SUA au impus o blocadă asupra navelor asociate Iranului, iar Iran a răspuns prin intensificarea controlului militar și utilizarea așa-numitei „flote de țânțari”.

În prezent, numărul tranzitelor zilnice a scăzut aproape la zero, față de aproximativ 135 de nave în perioadele normale. Navele comerciale sunt prinse între controalele stricte ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și interceptările tot mai frecvente ale navelor de către forțele americane, inclusiv în afara Golfului Persic.
Reprezentanții industriei maritime spun că blocada a amplificat riscurile și incertitudinea în regiune. „Ceea ce fac SUA extinde zona de risc pentru nave. Situația a devenit și mai imprevizibilă”, a declarat Rajalingam Subramaniam, directorul companiei Fleet Management Limited, menționând că peste 400 de marinari ai firmei sunt blocați în zonă.

Strâmtoarea Ormuz, coridor vital care leagă producătorii de petrol și gaze din Golful Persic de restul lumii, a devenit epicentrul tensiunilor în conflictul din ultimele săptămâni. Potrivit experților de la Center for a New American Security, situația este folosită ca instrument de presiune geopolitică, în timp ce Iranul își demonstrează capacitatea de a afecta economia globală.

Impactul economic este deja semnificativ. Producția de petrol în statele din Golful Persic a scăzut cu aproximativ 57% față de nivelurile de dinaintea conflictului, potrivit estimărilor Goldman Sachs. Chiar și în cazul redeschiderii complete a strâmtorii, revenirea la normal ar putea dura luni, iar recuperarea ar putea fi doar parțială.