(FOTO) Miliardarul Elon Musk și-a etalat bustul gol pe o insulă de fițe din Grecia

21 Iul. 2022, 18:19
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
21 Iul. 2022, 18:19 // Au Bani //  MD Bani

În această vară Elon Musk se relaxează pe o insulă de fițe din Grecia. Un fotograf l-a surprins pe miliardar în timp ce s-a dezbrăcat pe insula grecească Mykonos.

Fotografiile au devenit rapid virale în mediul online. Imediat după publicare au apărut mai multe meme-uri în care se amuză de pielea albă a fondatorului Tesla. La rândul său, Musk a postat un mesaj care răspunde într-un fel la tot acest val de atenție îndreptat asupra lui.

„Haha, la naiba, poate ar trebui să-mi dau jos cămașa mai des”, a scris el pe Twitter.

La ceva timp după postare Musk a anunțat că s-a întors la „fabrică”.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.