(FOTO) O sferă metalică „misterioasă”, cu inscripții în limba rusă, descoperită pe o plajă din Bahamas

02 Mart. 2021, 18:55
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2021, 18:55 // Au Bani //  Realitatea.md

O femeie din Marea Britanie a găsit, în timpul unei plimbări pe o plajă a insulei Harbour din Bahamas, o sferă metalică, strălucitoare, cu inscripții în limba rusă. Descoperirea neobișnuită pare a fi parte a unei rachete americane, produsă în Ucraina.

După cum relatează The Independent, sfera metalică este din titaniu și are pe ea o inscripție în limba rusă, potrivit căreia bila este destinată pentru utilizare la temperaturi de la minus 170 până la minus 196 de grade, are o capacitate de aproximativ 43 de litri, o greutate maximă de aproximativ 41 kg și sugerează, de asemenea, că ar fi putut fi produsă în 2018.

Preluând această știre, RIA Novosti a descoperit că pe site-ul întreprinderii „Iujmaș” (Yuzhmash) din Ucraina este indicat despre „containere sferice, care asigură păstrarea în siguranță a gazelor la temperaturi criogene de până la minus 196 de grade Celsius”, produse de companie. Acestea ar fi livrate pentru rachetele Antares de producție americană.

Expertul în domeniul cosmonauticii Vadim Lukașevici, solicitat de RIA Novosti să examineze pozele cu sfera metalică depistată în Bahamas a confirmat că, cel mai probabil, este de producție ucraineană.

„Nu putem afirma cu siguranță, dar pare a fi o butelie pentru heliu care se află în interiorul rezervorului cu oxigen lichid utilizat la rachete. Chiar și temperaturile [indicate] coincid”, a spus Lukașevici.

Ultima lansare a rachetelor Antares la ziua de astăzi a avut loc pe 20 februarie. Lansarea acestor rachete au loc de la cosmodromul Wallops Island Test Center de pe insula Wallops, iar traseul acestora „trece” un pic mai la nord de insulele Bahamas.

„Prima etapă cade în ocean, se distruge, iar în continuare acest rezervor, ca o plută ajunge pe o oarecare insulă”, a mai comentat expertul.

02 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Apr. 2026, 16:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat o solicitare oficială premierului Alexandru Munteanu, avertizând asupra efectelor tot mai apăsătoare ale scumpirii carburanților asupra cetățenilor și mediului economic.

Potrivit CNSM, în ultimele săptămâni se înregistrează „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere”, fenomen care „generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici”.

Sindicatele atrag atenția că domenii esențiale, precum agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv sectorul alimentar, sunt direct afectate.

„Aceste ramuri depind de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare”, se arată în comunicat, subliniindu-se că majorarea costurilor la combustibili va duce inevitabil la creșterea costurilor de producție.

Mai mult, CNSM avertizează asupra unui posibil efect în lanț: ”Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă”.

În acest context, organizația consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a limita impactul asupra populației.

„Este oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor”, menționează CNSM.

Sindicatele subliniază că aceste scumpiri vin într-un moment sensibil, chiar dacă au fost operate majorări ale veniturilor. „În condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor va avea un impact negativ semnificativ asupra populației”, se mai arată în comunicat.

CNSM solicită Guvernului să adopte rapid măsuri concrete, inclusiv facilități pentru agenții economici și mecanisme de sprijin pentru cetățeni, menite să limiteze efectele scumpirilor la carburanți asupra prețurilor.

Totodată, Confederația își exprimă disponibilitatea pentru cooperare: „CNSM își exprimă deschiderea pentru un dialog social eficient în vederea depășirii acestei situații critice pentru economie și populație”.

Amintim că de la începutul conflictului militar în Orientul Mijlociu benzina s-a scumpit cu 6,02 lei/litru, iar motorina cu 12,28 lei/litru. Vineri, 3 aprilie, un litru de motorină va costa 33 lei/litru, iar benzina – 29,77 lei.