(FOTO) TOP 10 cele mai scumpe decorații de Crăciun din lume. Ajung să coste milioane de dolari per exemplar

24 Dec. 2021, 13:45
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Dec. 2021, 13:45 // Au Bani //  MD Bani

Ne aflăm în perioada în care toată lumea este în căutarea celor mai deosebite decorațiuni de Crăciun. Cu ele ne putem surprinde prietenii și familia. În continuare găsești cele mai scumpe decorațiuni din lume.

  1. Lumânare de lux cu colier – 5.000$

Există mai multe tipuri de lumânări, dar aceasta este specială. Atunci când o aprinzi totul în jur se schimbă, în special în perioada Crăciunului. Zăpada de afară și căldura din interiorul lumânării creează o atmosferă deosebită. Cutia neagră semnată este înfășurată cu un arc de satin alb. Lumânarea în sine are un colier manual în jurul ei. Colierul, marca Gucci, conține 14k de aur și nu mai puțin de 38  diamante orbitoare, aceasta însemnând 2,23 carate. Acesta strălucește mai tare decât flacăra lumânării.

  1. Ren care cântă, 65 cm – 6.920 $

O decorație pe care copii la sigur o vor îndrăgi este un ren de 65 cm, confecționat din poliester și acrilă. Renul se vinde împreună cu 3 piese înregistrate pe un SD card. Renul cântă și în același timp își mișcă capul în ritmul muzicii. Jucăria se vinde la un preț de 6,920 dolari.

  1. Hârtie de ambalat din cristal – 7.549$

Când te gândești la hârtie de ambalat, la sigur nu te gândești la cea cu cristale, dar la hârtie simplă și ieftină. Compania Rebekah Chol, o companie de ambalare a cadourilor de lux, a creat hârtie de ambalare acoperită cu cristale Swarovski. Pentru o astfel de hârtie și cadoul trebuie să fie pe măsură.

  1. Suport de brad Swarovski – 14.000 $

Chiar dacă nu este o decorațiune în sine, este un accesoriu necesar în cazul în care ai un brad foarte scump din aur în casa ta. Suportul este placat cu aur și acoperit cu cristale Swarovski.

  1. Cel mai scump glob de Crăciun – 136.000 $

Cu toții cunoaștem obișnuitele globuri de Crăciun, ele sunt cele mai cunoscute și le întâlnești pe fiecare brăduț. Dar este una care strălucește mai mult decât toate.

Bibeloul a fost confecționat de către Mark Hussey și a avut nevoie de un an pentru a o finaliza. Este acoperită de 500 de diamante, trei dintre care constituie câte un carat fiecare și este încercuită de 2 inele care conțin 188 de rubine.

  1. Steaua de Crăciun cu diamante – 950.000 $

Ce puneți voi de obicei în vârful bradului? La sigur o stea. Ce zici de o stea cu puțin argint, ornamentată cu 281 diamante plus un diamant rar de 5 carate chiar în centrul acesteia.

  1. Figurină Moș Crăciun din aur – 1,6 milioane de dolari

Prezența lui Moș Crăciun este obligatorie pe durata sărbătorilor de iarnă. Creatoarea japoneză Ginza Tanaka a confecționat o figurină a lui Moș Crăciun din 20 kg de aur, la fel și geanta lui este din aur, iar centura are un diamant încrustat în ea. Dimensiunea figurinei este de 18 cm.

  1. Mini-brad din trandafiri conservați – 1,8 milioane de dolari

În cazul în care nu sunteți iubitori de brazii mari de Crăciun, un mini-brad ar fi soluția. Există un mini-brad confecșionat din trandafiri conservați și împodobit cu 400 de diamante cumpărate din Australia și Africa de Sud. Fii atent unde pui acest brad, în caz că îl spargi pierzi 1,8 milioane de dolari. Adițional primești și un ursuleț roșu.

  1. Pom de Crăciun din aur 1,95 milioane de dolari

Un brad înalt de 2,4 metri a fost creat de faimoasa japoneză Ginza Tanaka. Bradul este confecționat în totalitate din aur, inclusiv și decorațiile. Acesta cântărește 12 kg.

  1. Coroană de Crăciun cu diamante – 4,6 milioane de dolari

Ideea aparține designerului finlandez de flori. El a creat o coroană de Crăciun din cele mai luxoase flori din lume precum: pomușoare Hedera, Nobilis, merișor, afine și frunze de eucalipt. Florile fiind ornamentate cu încă 40 de rubine și diamante uimitoare. Aceasta este cea mai scumpă decorațiune de Crăciun.

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.