FOTO, VIDEO În acest weekend, descoperă tainele Sânzienelor și pășește pe tărâmul magic, la Castel MIMI

05 Iul. 2023, 13:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2023, 13:23 // Actual //  MD Bani

Tradițiile poporului nostru spun că, în noaptea de Sânziene, făpturile supranaturale ies din pădurile în care trăiesc şi zboară deasupra pământului, cântând şi dansând. Aceste ființe magice, considerate protectoare ale naturii, își leagănă corpurile grațioase în jurul unui rug aprins, iar fetele și femeile se alătură dansului lor hipnotizant, pentru a atrage în viețile lor norocul și iubirea.

Pentru a îmbuna sânzienele și a ține departe spiritele rele, Castel Mimi pregătește o seară de-a dreptul magică, în care toate simțurile vă vor fi delectate de prestația fascinantă a Show Balet Non Format și acordurile incendiare ale formației Felicia Dunaf Band.

Ca de fiecare dată, Castele Mimi va asigura o atmosferă unică, de basm. Oaspeții vinăriei sunt invitați să se alăture dansurilor energice din jurul focului și să descopere tainele făpturilor supranaturale, savurând deliciosul vin Sânziene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În timp ce licoarea lui Bachus și bucatele gătite în aer liber vă vor încânta papilele gustative, muzica live vă va purta într-o călătorie sonoră de neuitat.

Nu rata această ocazie unică de a petrece o seară memorabilă, într-o atmosferă magică. Pe 8 iulie, începând cu ora 18:00, vino la Castel Mimi și lasă-te purtat de farmecul Sânzienelor!

Realitatea Live

12 Dec. 2025, 16:23
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
12 Dec. 2025, 16:23 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană va introduce, începând cu luna iulie 2026, o taxă vamală de trei euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro care intră pe teritoriul celor 27 de state membre. Măsura va fi una temporară și se va aplica până în anul 2028, când UE intenționează să impună taxe vamale tuturor mărfurilor importate, indiferent de valoarea acestora, a anunțat Comisia Europeană, citată de Agerpres.

Potrivit Comisiei, decizia a fost luată pe fondul creșterii accelerate a numărului de colete de mică valoare care ajung pe piața europeană fără a fi supuse taxelor vamale. Această situație generează concurență neloială pentru comercianții din UE, riscuri pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, un nivel ridicat de fraudă și impact negativ asupra mediului. Doar anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de trimiteri cu valoare sub 150 de euro au intrat în UE, echivalentul a circa 12 milioane de colete pe zi, un volum dublu față de 2023 și de trei ori mai mare decât în 2022.

Autoritățile europene atrag atenția că o parte semnificativă a acestor produse nu respectă legislația UE, iar creșterea exponențială a importurilor ridică semne de întrebare privind controlul calității și siguranței. Noua taxă va afecta în special retailerii online care expediază bunuri din afara UE, în special din China, precum Shein, Temu sau AliExpress. Datele Comisiei arată că, în 2024, 91% din comenzile online sub pragul de 150 de euro au provenit din China.

Separat de decizia UE, România va introduce mai devreme o măsură similară. Începând cu 1 ianuarie 2026, autoritățile de la București vor aplica o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro comandat de pe platforme din afara Uniunii Europene, precum Shein, Temu, AliExpress sau Trendyol. Măsura face parte dintr-un pachet legislativ adoptat de Guvernul României și validat de Curtea Constituțională.

Subiectul este relevant și pentru Republica Moldova, unde platformele de comerț online din afara UE sunt utilizate pe scară largă. Autoritățile de la Chișinău analizează deja posibile măsuri similare. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că veniturile potențiale din taxarea coletelor provenite de pe platformele internaționale ar putea depăși un miliard de lei, în contextul actualului volum ridicat de importuri mici și slab fiscalizate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII