(FOTO,VIDEO) Femeile din Moldova vor naște în condiții mai bune, grație suportului UNFPA

30 Sept. 2022, 18:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Sept. 2022, 18:03 // Actual //  MD Bani

Echipament de ultimă generație în domeniul obstetricii și ginecologiei a ajuns în Republica Moldova cu suportul UNFPA Moldova. Acesta va fi distribuit în nouă instituții medicale din întreaga țară.

Astăzi, o parte din echipamentul medical pleacă spre Institutul Mamei și Copilului, cea mai mare maternitate din țară, unde anual se nasc circa 6 000 mii de copii. Institutul va fi dotat cu lămpi performante pentru sălile de operație, mese de operație, echipament necesar pentru anestezie, dar și pentru monitorizarea stării mamei și a copilului la naștere.

„Instituția a fost deschisă în anii 80 ai secolului trecut și trebuie să constatăm faptul că sunt dispozitive care la moment lucrează chiar din anul 1982. Astăzi am primit echipament medical pentru săli de naștere și săli de operație. Acest echipament este foarte important pentru nașterea în condiții sigure pentru pacienții care vin în instituția noastră. Am primit aparatele monitoare de supraveghere intrauterină a copiilor și sigur că acest echipament este foarte important și vital pentru noi”, a declarat Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău

Valoarea echipamentului procurat pentru Institutul Mamei și a Copilului este de 525 de mii de dolari SUA și este destinat pentru dotarea secției de naștere, a sălii de operație și a unității de terapie intensivă pentru mamă și nou-născut.

Acum, pacientele care vor ajunge în sălile de naștere vor beneficia de condiții mult mai bune, spun medicii.

„Trebuie să înțelegem că este foarte important să utilizăm în timpul nașterii echipamentul corespunzător. Din acest punct de vedere, scaunele de naștere pe care le-am primit astăzi sunt pur și simplu cosmos. Sunt mult mai bune decât cele pe care le foloseam până acum, pe care le-am primit încă în 1982, când a fost inaugurat Institutul”, menționează Ruslan Samoilenco, șeful secției nr. 1 de obstetrică din cadrul Institutului Mamei și Copilului.

Dincolo de dotarea cu echipamentul de resuscitare, instituțiile medicale primesc echipament auxiliar, care îmbunătățește calitatea serviciilor medicale, oferă siguranță și salvează timpul atât de prețios în cazurile de urgență.

„Avem nevoie de brancarde așa cum am avea nevoie de aer. Brancarda (targa) de până acum trebuia ținută în mâini, ca să nu cadă pacientul. Suntem foarte bucuroși și de echipamentul dat, și de brancardă”, spune Lilia Razborschi, moașă superioară din cadrul Institutului Mamei și Copilului.

Echipamentul de ultimă generație a fost procurat de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii, pentru a acoperi necesitățile femeilor din R. Moldova și ale celor refugiate din Ucraina. Valoarea lotului de echipamente este de 1,8 mln USD.

Una dintre prioritățile de top ale UNFPA este sănătatea femeilor și a viitoarelor mame, în special în aceste timpuri grele de criză. Ca parte a răspunsului umanitar, de la începutul acestui an, UNFPA a livrat medicamente și echipamente pentru sănătatea sexuală și reproductivă către 41 de instituții medicale din țară.

Pe parcursul următoarelor două luni, UNFPA va echipa complet 22 de săli de naștere în maternitățile din Bălți, Cahul, Edineț, Ceadîr-Lunga, Comrat, Chișinău.


Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!