Fuga de taxe nu mai funcționează! Fiscul trece la executări silite și sancțiuni masive

10 Mart. 2025, 14:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Mart. 2025, 14:20 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a raportat încasări de aproximativ 1,5 miliarde de lei la Bugetul public național (BPN) în perioada 03-07 martie 2025, conform informațiilor operative furnizate de instituție.

În loc să se axeze doar pe activități de control, autoritatea fiscală a intensificat eforturile de promovare a conformării voluntare a contribuabililor, una dintre metodele utilizate fiind vizita fiscală. În perioada analizată, inspectorii fiscali au efectuat 196 de vizite la 176 de contribuabili pentru a asigura respectarea obligațiilor fiscale.

În aceeași perioadă, SFS a emis 162 de decizii pentru încălcarea legislației fiscale, ceea ce a dus la impunerea unor obligații suplimentare în valoare de 9,99 milioane lei. Totodată, controalele operative au generat 91 procese verbale și amenzi în valoare totală de 125,2 mii lei.

Pentru a recupera datoriile fiscale restante, Serviciul Fiscal a aplicat măsuri de executare silită, colectând astfel 34,15 milioane lei în perioada 03-07 martie. De asemenea, în acest interval, au fost preluate 50 de dosare privind bunuri confiscate în valoare de 1,85 milioane lei, iar vânzarea acestora a adus la buget 28,4 mii lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Feb. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Feb. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Statul întârzie achitarea despăgubirilor către doi mari agenți economici din sectorul creșterii porcilor, deși certificatele de constatare a pagubelor au fost emise, iar acțiunile în instanță ar avea drept scop tergiversarea plăților, după sacrificarea a zeci de mii de animale din primăvara anului trecut urmare a unui focar major de pestă porcină africană (PPA).

„Este vorba despre 140 de milioane la o companie și 197 de milioane la cealaltă. Nu vreau să ne legăm de sume, ci de faptul că certificatul de constatare a pagubelor a fost dat în judecată nu de agenții economici, ci anume pentru a tergiversa plata acestor bani”, a declarat într-o conferință de presă Serghei Ivanov, președintele Comisiei economie buget și finanțe.

Potrivit acestuia, cele două companii vizate asigurau aproximativ 45% din necesarul de carne de porc al Republicii Moldova, iar situația creată riscă să afecteze grav atât piața internă, cât și climatul investițional din domeniul agroalimentar.

Ivanov a atras atenția că, în paralel, importurile de carne de porc au crescut constant. „Cantitățile de carne de porc importate au crescut de la circa 6 mii de tone, anual fiind majorate cu aproximativ 500 de mii de tone. Mai mult, în 2028 urmează să fie eliminate complet cotele și taxele la import”, a menționat deputatul.

În opinia sa, mesajul transmis investitorilor este unul descurajator. „Semnalul pe care îl recepționează orice investitor sau cetățean care vrea să investească în Republica Moldova, inclusiv în creșterea porcilor, este negativ, văzând atitudinea statului față de agenții economici loviți de o asemenea nenorocire, prin neplata la timp a despăgubirilor”, a subliniat Ivanov.

Despăgubirile solicitate se ridică la 197 de milioane de lei pentru compania Porco Bello din localitatea Roșcani, și la 140 de milioane de lei pentru compania Golden Piaget din Nisporeni. Împreună, cele două întreprinderi asigurau aproape jumătate din necesarul de carne de porc de pe piața Republicii Moldova.

Doar la ferma din Roșcani, autoritățile au sacrificat 67,7 mii de porci, iar pierderile totale ale companiei se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate de președintele Comisiei agricultură.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!