Blestemul celei mai mari scheme priamidale, MMM! Moștenirea fondatorului Mavrodi a rămas fără pretendenți

10 Mart. 2025, 11:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Mart. 2025, 11:51 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondatorul celebrei scheme piramidale MMM, Serghei Mavrodi, nu are moștenitori, potrivit unei investigații realizate de RIA Novosti, care a analizat documentele oficiale.

Conform legislației, moștenirea trebuie deschisă în termen de șase luni de la decesul persoanei. Dacă acest termen este depășit, persoanele interesate trebuie să solicite reconstituirea dreptului la moștenire prin instanță. Cu toate acestea, din 2018, anul morții lui Mavrodi, nimeni nu a inițiat vreo procedură de moștenire.

Serghei Mavrodi, considerat creierul uneia dintre cele mai mari scheme piramidale din lume, care a afectat milioane de ruși, a murit pe 26 martie 2018, la Moscova, în urma unui atac de cord, la vârsta de 62 de ani.

Anterior, s-a aflat că Mavrodi a lăsat în urmă datorii de peste 1,6 miliarde de ruble rusești echivalentul a 18 milioane de dolari. Între 2007 și 2017, împotriva sa au fost emise peste 200 de ordine de executare, însumând 1,607 miliarde de ruble. În lipsa moștenitorilor, aceste datorii rămân nerecuperate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.