Gavrilița s-a întâlnit, la Tokyo, cu un grup de importatori ai vinurilor moldovenești. Despre ce au discutat

28 Sept. 2022, 12:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Sept. 2022, 12:38 // Actual //  MD Bani

Natalia Gavrilița s-a întâlnit la Tokyo cu un grup de importatori ai vinurilor moldovenești. În cadrul întâlnirii, participanții au discutat despre promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică vitivinicolă și despre soluțiile pentru creșterea cifrei de export al vinurilor moldovenești pe piața niponă.

Părțile au apreciat creșterea cu 20% a cifrei de export în Japonia al produselor vitivinicole în prima jumătate a anului curent, în pofida perturbării lanțurilor logistice, care a provocat costuri mai mari pentru importatori. În aceste împrejurări, au fost discutate posibilitățile de extindere a cooperării moldo-nipone, fiind remarcat un mare potențial în relația comercială dintre ambele state.

„Vă mulțumesc pentru că promovați produsele moldovenești, în special vinurile, pe piața din Japonia și pentru eforturile pe care le depuneți în depășirea provocărilor legate de export. Vom încerca să identificăm soluțiile necesare pentru a menține dinamica pozitivă în relația comercială moldo-niponă, în special prin reducerea taxelor la importul vinurilor moldovenești, și contăm pe susținerea dumneavoastră în promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică vitivinicolă”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

De notat că o misiune de experți din cadrul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA) urmează să elaboreze, în comun cu autoritățile moldovenești, un proiect orientat spre creșterea cifrei de export al produselor noastre în Japonia și diversificarea portofoliului de produse exportate.

De asemenea, pe agenda bilaterală este inclus un Program de colaborare și asistență tehnică în domeniul culturii și turismului, cu scopul promovării potențialului turistic, realizarea activităților culturale și organizarea evenimentelor de promovare a destinațiilor turistice din Republica Moldova și Japonia.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII